17.05.2003

Hoţia de stat

Guvernul Năstase nu scapă nici o ocazie de a-i sancţiona pe cei care doresc să facă ceva în România. Ultima aberaţie în domeniu este o hotărâre de guvern care stabileşte că posesorii de centrale termice trebuie să plătească o parte din cheltuielile celorlalţi locatari, întrucât beneficiază de "căldura" primită prin ziduri de la vecinii încă legaţi de glia RADET-ului.

Stupizenia deciziei este evidentă: cei care au centrale termice dau vecinilor cel puţin la fel de multă căldură pe cât primesc, de regulă mult mai multă. Aceasta însă "nu se pune", deoarece logica pe stil vechi comunist a guvernului îi transformă pe "burghezii" cu centrale de apartament în intruşi lipsiţi de drepturi în faţa colectivităţii. Decizia complet arbitrară a guvernului revine, astfel, la cea mai dură logică a colectivizării forţate: este drept să le luăm pentru că au; dacă ei au, să le luăm ce au fiindcă doar aşa o să putem avea şi noi. Evident, "argumentul" nu e doar mizerabil din punct de vedere moral, ci şi vicios din punct de vedere economic. Chiar dacă am găsi un motiv pentru a-i obliga pe cei care pot să-şi permită cheltuieli mai mari să plătească şi nota la întreţinere a celor care nu pot sau n-au chef să plătească, ceea ce pare totuşi imposibil, escrocarea celor care şi-au montat centrale termice n-o să rezolve niciodată imensele probleme ale RADET-ului.

De fapt, toată politica PSD se organizează în vederea acestui obiectiv fundamental: încurajarea colectivismului iraţional şi a pasivităţii. Cei care doresc să realizeze ceva - oamenii activi - sunt adversarii naturali ai PSD. Cei care doresc să schimbe ceva, să se dezvolte şi să îmbunătăţească mediul în care trăiesc, vor fi întotdeauna înclinaţi să-şi negocieze poziţia în funcţie de ceilalţi, să ofere ceva în schimbul a ceea ce doresc să obţină. Pe aceste baze se naşte un proces raţional, negociat echitabil, de producere a deciziei în societate şi implicit de selectare a celor care au misiunea de a-i reprezenta politic pe cetăţeni. Cu alte cuvinte, de aici se naşte un pericol direct pentru PSD, căci acest partid nu reprezintă interese clare şi nu oferă nimic în schimbul votului pe care îl solicită. PSD se menţine la putere speculând automatismul celor care îl identifică cu statul pur şi simplu. Pe lângă naţionalismul practicat de partidul-stat la adăpostul alianţei cu UDMR, PSD exploatează reflexelele vegetative ale românilor, pentru care supunerea indivizilor faţă de interesele colectivităţii şi consensul absolut care trebuie opus factorilor exteriori şi potenţial nocivi colectivităţii sunt valori fundamentale.

PSD este partid-stat nu doar datorită ponderii pe care o are şi reflexelor totalitare ce îl caracterizează, ci mai ales pentru că el este succesorul "de drept" al Puterii din România. Aceasta este o putere eminamente unică, pentru că aşa a fost dintotdeauna, nu numai în timpul comunismului. Perioada antebelică nu e cu adevărat o excepţie, căci democraţia era mai mult de faţadă în condiţiile în care alegerile erau câştigate matematic de guvernul numit de rege; de aceea şi desfiinţarea instituţiilor democratice şi instalarea dictaturii lui Carol al II-lea a fost atât de uşoară. PSD este văzut de electoratul său ca Puterea pur şi simplu, evident o putere paternalistă care nu încheie nici un contract cu cei pe care îi stăpâneşte. Este puterea în jurul căreia oamenii se strâng din reflex, în virtutea unui etern pericol extern şi faţă de care nu există alternativă. Şi tocmai din această cauză "opoziţia" este încă percepută de mulţi ca un factor al dezbinării sau destabilizării.

De aceea, colectivismul atroce al hotărârii de guvern care dă puteri absolute asociaţiilor de locatari este cât se poate de logic. Individul nu are nici o putere şi nici un drept. Asociaţia hotărăşte cât anume plătesc posesorii de centrale termice pentru căldura consumată de ceilalţi locatari, cât anume plătesc cei care şi-au instalat contoare individuale de apă (deci contoarele lor devin inutile); de asemenea, "burghejii" care îşi permit să plătească oameni pentru a le presta anumite servicii (curăţenie, reparaţii etc.) sunt obligaţi să plătească pentru ei, dacă aceştia vin mai mult de 15 zile pe lună. Dacă proprietarii înşişi ar face treburile respective, consumând aceeaşi cantitate de apă, evident că n-ar plăti nimic în plus. Dar dacă tot au bani să-şi plătească oameni, de ce ar scăpa PSD ocazia de a mai băga o dată mâna în buzunarul unor "burgheji" împuţiţi?! Interesantă e şi maniera în care se stabileşte lista cu prestatorii de servicii pentru care angajatorii lor sunt obligaţi să plătească degeaba: ei sunt acele persoane care "prestează activităţi gospodăreşti constatate vizual sau la sesizarea altor persoane". Pentru PSD, buna credinţă şi metodele civilizate de negociere nu înseamnă nimic. El pleacă automat de la prezumţia de vinovăţie a "burghejilor", împotriva cărora instituţionalizează delaţiunea şi spionajul, spre nesfârşita delectare a babelor de pe scară care vor avea o misiune oficială, de la guvern.

În general, toată hotărârea guvernului seamănă mult cu sentinţele date în anii 50 împotriva "duşmanilor poporului". Nu contează deloc cine ce drept are; principalul e să li se dea în cap celor care ies din rând, să li se ia celor care au ceva. Toată hotărârea nu face altceva decât să stabilească diverse ocazii în care cei care "au" să plătească degeaba pentru cheltuielile celorlalţi. Încă un exemplu: cheltuielile legate de antenele colective de televiziune sunt suportate de toţi locatarii, proporţional cu numărul de prize din apartament; nu are nici o importanţă dacă ei folosesc sau nu antenele respective. Dacă au bani de cablu, de ce să nu pătească şi pentru antena celorlalţi, chiar dacă nu beneficiază deloc de ea? Aşa e logic, după logica murdară a partidului de guvernământ.

Prin acestea însă, PSD nu se defineşte mai puţin ca un partid al consensului deşi îi antagonizează în mod sălbatic pe cei care doresc să-şi edifice un drum personal în viaţă, să trăiască mai bine, într-o societate mai civilizată. Aceştia sunt, pentru PSD şi pentru românii pe care el îi reprezintă, excluşi din colectivitatea organică a "naţiunii". Ei n-au nici un drept, şi sunt exploataţi ca şi deportaţii de la Canal, în măsura în care sunt obligaţi să muncească degeaba pentru alţii. Dar exploatarea lor nu contează, pentru că ei, din cauză că au avut curajul să se definească individual, să aibă aspiraţii şi idei personale, s-au autoexclus din corpul monolitic al "oamenilor de bine".

PSD este partidul celor care nu suportă conflictul sub forma conflictului de interese care necesită iniţiativă şi implică riscuri (riscuri, de altfel, mult mai mici decât se consideră de obicei). Este partidul celor care, mai mult decât orice, nu vor să fie deranjaţi din combinaţia de moarte şi supravieţuire care le ţine loc de viaţă. De aceea, atâta timp cât li se asigură "liniştea", ei acceptă orice ticăloşie împotriva celor care nu sunt ca ei, căci nici moartea şi nici supravieţuirea nu cunosc reguli; în schimb, conflictul de interese economice, negocierea, iniţiativa şi competiţia nu pot exista fără reguli. Aceasta este şi explicaţia pentru care PSD nu scade în sondaje, oricât de mult şi de pe faţă ar fura miniştrii cabinetului Năstase: nu este de interes pentru electoratul PSD.

Bineînţeles, colectivismul instinctual poate susţine şi decizii mult mai tragice decât escrocarea "burghejilor" pentru plata întreţinerii celorlalţi; politicile criminale ale comunismului sau legionarismului s-au bazat exact pe aceste resorturi, pe supunerea totală obţinută, în schimbul "liniştii" totale, din partea omului care nu-şi doreşte decât completa dizolvare în colectivitate. E o dulce iluzie, spre exemplu, să credem că regimul comunist a fost adus "pe tancurile sovietice". De fapt, el a fost construit de către cetăţeni români, iar responsabilitatea pentru catastrofa produsă de comunism, pentru toate crimele şi toată mizeria materială şi morală adusă de el, se împarte între cei care l-au servit activ şi cei care l-au acceptat pasiv, chiar dacă această ultimă acceptare este întotdeauna uitată, în mod convenabil.

Astfel că n-are rost să ne facem iluzii: diferenţa dintre crimele legionarilor sau comuniştilor şi abuzurile PSD-ului e doar una de context internaţional. Întâmplarea face ca, în acest moment, Europa să nu fie nici în război, nici divizată de o Cortină de Fier, astfel că presiunea Vestului democratic are un efect real în România. Dacă luăm în calcul această împrejurare, vom ajunge la concluzia că "domnia" PSD este exercitată mereu în condiţiile explorării şi frecventchiar a încălcării limitelor trasate de UE, o politică la fel de iresponsabilă ca şi acelea practicate de cele mai sinistre regimuri din istoria ţării. Ca şi comuniştii sau legionarii, PSD manifestă cel mai dur dispreţ faţă de individ şi faţă de drepturile lui, şi e gata să meargă cu abuzurile împotriva lui până acolo unde e posibil; dacă în contextul internaţional de astăzi imaginea externă e extrem de importantă pentru un regim, iar crimele împotriva umanităţii nu mai sunt trecute cu vederea ca acum 30 sau 50 de ani, PSD "se abţine" să refuze dreptul la viaţă al românilor, dar refuză să le respecte cu adevărat celelalte drepturi: la liberă exprimare, la liberă asociere, şi mai ales la proprietate. Atâta timp cât PSD va guverna în România în condiţiile unei democraţii de carton, nimeni nu se va putea bucura de bunurile sale şi de rezultatele muncii sale.

De aceea, este necesar ca toate iniţiativele abuzive ale guvernării PSD să primească o replică mult mai fermă din partea acelui segment al societăţii româneşti care doreşte să prospere într-o societate guvernată de legi, nu de capricii personale instituite peste noapte în reglementări aberante. Această rezistenţă există şi acum, şi ea e celălalt factor, pe lângă presiunile internaţionale, care limitează abuzurile PSD. Însă forţa rezistenţei trebuie să crească, printr-o mai bună corelare a opoziţiei democratice, a societăţii civile şi a tuturor celor care nu mai vor să fie cobaii unei guvernări abuzive. Mai mult decât orice, acţiunea acestui segment al societăţii româneşti trebuie să aibă un obiectiv coerent unic, iar acesta nu poate fi altul decât crearea de instituţii solide care să scutească actul politic din România de arbitrariul care îl definşte acum, instituţii care să reziste schimbării partidului aflat la guvernare şi care să constituie astfel o garanţie pentru stabilitatea şi continuitatea democraţiei. Esenţiale sunt, desigur, instituţiile care trebuie să asigure respectarea legii, şi care sunt nu întâmplător ţinta principală a abuzurilor PSD: aservirea Curţii Supreme de Justiţie, atribuţiile groteşti ale Procurorului General prin care PSD anulează independenţa justiţiei etc. etc.

Situaţia e destul de simplă: e nevoie de o coordonare a acţiunilor celor care nu mai doresc să fie furaţi şi dispreţuiţi în fiecare zi. Am ajuns să fim furaţi în cele mai diverse feluri: prin măsuri abuzive precum cea discutată mai sus, prin taxe aberante precum cea pe radio-TV (care, conform explicaţiei stupefiante a premierului Năstase, e o taxă percepută nu în schimbul unui serviciu, ci a posibilităţii teoretice de a beneficia de acel serviciu!), prin scutirile de taxe şi impozite acordate clientelei politice, prin afacerile oneroase ale miniştrilor, prin campania electorală pe care PSD şi-o face din bani publici etc. etc. Aşa cum economia de stat eclipsează economia privată, şi hoţia "de stat" patronată de guvern a ajuns să depăşească de departe hoţiile "private". Astfel că, la un moment dat, acel segment al societăţii care preferă regulile împotriva abuzurilor şi prosperitatea împotriva supravieţuirii mizerabile va trebui pur şi simplu să spună "Nu". Un "Nu" suficient de coerent şi puternic încât partide precum PSD să nu mai aibă niciodată posibilitatea de a face experienţe pe oameni.