17.12.2004

Iliescu şi graţierea lui Miron Cozma

Radu PARASCHIVESCU - membru URR

Uniunea pentru Reconstrucţia României - URR vede în graţierea lui Miron Cozma de către Ion Iliescu un gest abuziv şi revanşard. Comiţându-l, fostul preşedinte îşi încheie prezenţa la conducerea ţării aşa cum şi-a început-o: cu maximă ipocrizie, în dispreţul legii şi în cultul minciunii. Prin decizia luată miercuri, Ion Iliescu prinde România de mână şi încearcă să o tragă după el în jurasicul manipulărilor comuniste. Este puţin probabil că va reuşi.

Ceea ce a izbutit în schimb fostul preşedinte este să-şi autodevelopeze fotografia camuflată până acum sub un zâmbet circular mărginit de vorbe goale. Este fotografia unui om care încă din 22 decembrie 1989 şi-a extirpat tot ceea ce l-ar fi putut stânjeni în carieră, începând cu scrupulele şi terminând cu conştiinţa. Dacă ar fi crezut în nevinovăţia lui Miron Cozma, Ion Iliescu l-ar fi putut graţia în urmă cu trei, opt sau paisprezece luni. A preferat să o facă acum ca să arunce un sâmbure otrăvit pe un teren care, scăpat de călcătura baronilor roşii, ar avea şanse să redevină rodnic. Ion Iliescu îl iubeşte pe Miron Cozma cu patima pe care o are un beţivan pentru apa de la robinet. În spatele hotărârii lui stau motive josnice şi calcule ce nu pot să provoace decât indignare.

Însă până la urmă, ne explică Ion Iliescu, puseul lui umanitar este normal. Căci - să fim sinceri - ce rău a făcut Miron Cozma? Mai nimic. A îndemnat la uciderea câtorva bucureşteni, a incendiat Palatul Victoria, a răsturnat un guvern, a ocupat Parlamentul, a instituit terorismul sindical, a bătut câţiva primari şi a sechestrat un prefect. Altfel spus, s-a situat în afara legii. Ceea ce nu e un capăt de ţară pentru un preşedinte pentru care escaladarea Constituţiei a devenit procedeu de fitness, iar sfidarea reflex condiţionat.

URR observă totodată că justiţia a consimţit imediat la punerea în practică a abuzului. Miron Cozma a plecat din penitenciar la bordul unui jeep BMW escortat de cariatida interlopă Ion Titişor, alias Fane Spoitoru. Mai mult, pe lista graţiaţilor s-au aflat consilierul corupt Petru Isac şi torţionarul Ion Corpodeanu, semn că Ion Iliescu ţine minte că e dator caracatiţei care l-a susţinut la putere. În aceste condiţii, uitarea lui Gabriel Bivolaru în închisoare are aerul unui nefericit accident organizatoric.

Atitudinea fostului preşedinte este poluantă pentru români şi aiuritoare pentru cei care ne privesc din afară. Ea este actul suprem de prostituţie al unui bolşevic fără frică şi fără Dumnezeu. Dacă pentru Ion Iliescu proprietatea e moft, iar ziaristul animal, graţierea unuia dintre cei mai primejdioşi delincvenţi de după 1989 nu poate fi decât pansamentul pus pe o rană din care curge în continuare puroi. Uniunea pentru Reconstrucţia României deplânge decizia fostului şef al statului şi constată cu tristeţe că igienizarea societăţii româneşti a primit o lovitură joasă tocmai din partea celui care, cu acelaşi zâmbet repulsiv, s-a autointitulat paznic al Constituţiei şi garant al stabilităţii.