Manifest Programatic

Despre noi

Suntem un grup deschis format în mare majoritate din tineri exponenți ai segmentelor economice, sociale și culturale dinamice din România, care am atins nivelele de maturitate și competență necesare pentru a participa activ la oprirea declinului acestei țări și îndreptarea ei pe un făgaș normal de dezvoltare.

Motivele noastre

Din punctul nostru de vedere, ritmul și nu de puține ori chiar sensul acțiunilor partidelor politice existente sunt adesea descumpănitoare prin lipsa de coerență și perspectivă dar mai ales prin lipsa de adecvare la realitatea economiei românești și la aspirațiile legitime ale românilor.

Partidele care au condus România după căderea regimului comunist au fost mai degrabă preocupate de gestionarea crizei cronice în care se află țara decât de găsirea și implementarea de soluții politice, menite nu doar să ne încetinească declinul ci să ne asigure un progres rapid și constant.

În ansamblul ei, clasa politică românească a dat și dă dovadă de o dramatică lipsă de viziune și competență, politicianismul mărunt și interesele de clică paralizând efectiv posibilitatea României de a beneficia de o conjunctură internațională inițial favorabilă.

Considerăm că șansele pe termen lung ale României de integrare euro-atlantică, deci de progres economic și social, vor fi semnificativ diminuate dacă nu vom reuși ca în cel mai scurt timp să coagulăm o forță politică cu adevărat nouă, credibilă și competentă.

Viziunea noastră

Vrem să punem în practică ideea că adevărata măsură a recunoașterii unei națiuni este recunoașterea fiecărui membru al ei.

Vrem să demonstrăm că acest lucru este posibil și în România dacă factorii de decizie păstrează continuu legătura cu lumea reală și promovează în posturi de conducere ale administrației publice locale și centrale oameni cu adevărat onești și beneficiind de o experiență competentă.

Vrem să punem umărul la normalizarea situației din România prin aceasta înțelegând:

Și, nu în ultimul rând, vrem să contribuim consecvent la devenirea unei Românii europene: vrem ca România să devină un membru activ al familiei europene, comportându-ne nu doar ca un beneficiar al avantajelor oferite de aceasta ci și ca un partener capabil să îmbogățească patrimoniul european comun.

Principiile și valorile noastre

Uniunea pentru Reconstrucția României - URR este un partid de centru-dreapta care susține republica drept formă de organizare a statului român și democrația ca sistem de funcționare socială și economică a societății românești.

Principiile și valorile care stau la baza ideilor și acțiunilor noastre sunt guvernate de principiul fundamental al URR - „fiecare contează”. Pentru noi, fiecare cetățean trebuie respectat și sprijinit în mod egal pentru a se dezvolta personal și pentru a participa activ la dezvoltarea comunității în care trăiește.

Bunăstarea materială și progresul social pe care ni le dorim cu toții pot fi realizate doar în măsura în care activitatea politică ce le promovează se sprijină, la rândul ei, în mod consecvent și responsabil, pe principii și valori totodată durabile și moderne:

Libertate de inițiativă

Libera inițiativă și libertatea de asociere în scopul promovării intereselor specifice - fie ele de natură politică, socială, profesională, culturală sau religioasă - constituie premisele fundamentale ale democrației și progresului economic și social modern. Inițiativele personale și asociative nu trebuie doar permise ci încurajate ca politică de stat pentru că ele reprezintă antidotul stagnării și dezbinării societății.

Responsabilitate individuală

Indiferent de poziția socială și economică, membrii oricărei comunități sunt egali în fața legii. De asemenea, fiecare individ trebuie să fie apreciat exclusiv în raport cu actele sale, indiferent de apartenențele sale etnice, religioase, economice sau sociale.

Trăim într-un sistem politic în care fuga de răspundere față de consecințele deciziilor individuale sau de partid reprezintă modelul de comportament în ierarhiile politice și administrative.

Vom încuraja cu hotărâre, întâi de toate prin exemplul personal al fiecăruia dintre noi, responsabilizarea individuală ca atitudine, asumarea personală a ideilor și acțiunilor cu impact public și răspunderea explicită pentru acestea.

Spirit de echipă

Lumea modernă este în tot mai mare măsură o lume a interacțiunilor, a generării de valoare prin aportul conjugat de competențe complementare. Credem că eforturile României de reducere a decalajelor economice pot duce la succese notabile doar în măsura în care vom reuși să promovăm o etică a muncii bazată pe lucrul în echipă, pe efortul colectiv și răspunderea individuală.

Răspundere față de comunitate

Este esențial ca meritul personal să fie întotdeauna recunoscut și răsplătit. Este însă la fel de esențial pentru progresul unei națiuni ca fiecare să contribuie la bunăstarea generală a comunităților din care face parte iar această contribuție să fie recunoscută și respectată.

Fiecare dintre noi suntem datori să contribuim, în funcție de posibilități, la menținerea unui spațiu public civilizat în cadrul comunităților în care trăim fie acestea scări de bloc, cartiere, localități sau mediul înconjurător.

Subsidiaritate

Suntem convinși că o condiție fundamentală a eficienței proceselor sociale și economice constă în aplicarea principiului conform căruia deciziile trebuiesc luate întotdeauna la nivelul cel mai apropiat de cel la care ele sunt implementate.

Principiul subsidiarității stă astfel la baza descentralizării administrative și a creșterii eficienței activităților economice și de gospodărire a treburilor comunităților locale.

De asemenea, el va sta și la baza organizării întregii activități a URR, partidul nostru propunându-și să depășească variantele actuale de organizare politică din România, încă mult tributare „centralismului democratic” caracteristic partidelor și regimurilor comuniste în care toți așteptau deciziile și indicațiile venite „de sus”.

Toleranță și deschidere

Ne propunem să contribuim activ la evoluția României pe calea integrării euro-atlantice și la așezarea ei, cât mai curând posibil, în rândul țărilor ce servesc drept exemple de democrație politică și progres social. Aceste scopuri sunt în mare măsură legate de dezvoltarea societății românești în direcția unei mai mari toleranțe față de diversitate (fie ea politică, culturală, de sistem economic, etnică sau religioasă) și a deschiderii către experiențele și valorile europene și universale.

Nu dorim o Românie autarhica și autosuficientă ci o Românie partener de dezvoltare pentru vecinii noștri cei mai apropiați și pentru toate țările ce împărtășesc valorile democratice.

Respect față de tradiție

Suntem convinși că dorința și necesitatea integrării europene nu trebuie să știrbească în vreun fel nevoia legitimă a românilor de a-și păstra identitatea națională. Scopul nostru nu este de a trai într-o „țară europeană” ci într-o „Românie europeană”, o Românie în care principiile enunțate mai sus să se împletească cu respectul față de tradiții, cu sentimentul apartenenței la o națiune al cărui prezent poartă în el o istorie lungă și bogată.

Vedem în menținerea și cultivarea tradițiilor naționale o misiune care depășește cu mult cadrul „folcloric” al manifestărilor festiviste: o națiune supraviețuiește și se dezvoltă doar în măsura în care membrii săi se simt cu adevărat legați prin tradiții și valori comune.

Credem că avem suficiente motive să fim mândri că aparținem acestei națiuni și vrem ca cei ce ne urmează să poată spune același lucru.

Democrația directă

Democrația nu este o stare imobilă ci mai degrabă rezultatul mereu în mișcare al negocierilor și dialogului social permanent și direct între clasa politică și electorat.

Credem că sistemul politic și social poate fi perfecționat în primul rând prin extinderea democrației directe.

Alegerile prin vot direct trebuie astfel preferate alegerilor prin reprezentanți sau delegați în toate situațiile în care acest lucru este posibil.

De asemenea, consultarea publică la nivel local sau național este de luat în considerare atunci când deciziile politice au implicații majore și pe termen lung asupra comunităților respective.

Statutul nostru

Suntem hotărâți ca în modul nostru de funcționare internă ca partid politic să introducem și să respectăm principiile cărora le suntem fideli. De aceea, statutul URR conține o serie de prevederi novatoare în politica românească:

 

 

Rândurile de mai sus oferă o imagine succintă asupra identității, motivelor, scopurilor și principiilor noastre. URR se află la început de drum și știm că amploarea și eficiența acestui efort vor fi cu atât mai generatoare de schimbare reală și durabilă cu cât cei care vom participa la acest curajos demers vom fi mai mulți, mai hotărâți și mai bine pregătiți.