Descărcaţi formatul sau în browser

18.09.2002, conferinţă de presă

SOLUŢIILE NOASTRE
LA PROBLEMELE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ACTUAL

Problema învăţământului este una de actualitate

Învăţământul, prin specificul său, este un ingredient fundamental în crearea conştiinţei unei naţiuni şi a unei ţări în ansamblul ei. Ca atare, avem câteva puncte de vedere referitor la cum ne poziţionăm critic faţă de ce se întâmplă în acest moment în învăţământ, dar pe baza ideii noastre programatice.

Noi suntem oameni de afaceri, după cum ştiţi, şi nu putem să gândim nimic atâta vreme cât nu înţelegem contextul în care se întâmplă fenomenul şi cărui scop i se subsumează.

Cum vedem noi lucrurile:

Învăţământul este un sistem care funcţionează  pe termen lung şi foarte lung, adică 15-20 de ani. Începem să creştem oameni,  membrii societăţii de mâine vor intra  în viaţa activă peste circa 20 de ani,  vor ieşi din sistemul de învăţământ peste circa 15 ani şi ceea ce facem astăzi grevează fundamental mersul societăţii într-un orizont de timp foarte lung. Asta implică o enormă  responsabilitate de care, după părerea noastră, forţele politice astăzi nu dau dovadă chiar deloc.

Acest tip de termen depăşeşte durata unui mandat politic, nu poate fi problema unui singur partid tratată politicianist sau clientelar. Este un pact politic, care necesită esenţial ca toate partidele să se ralieze si să adopte un punct de vedere coerent în această problemă. Noi propunem unul cu această ocazie.

Învăţământul public este finanţat din bani publici. Fiecare dintre noi, din această sală, dăm bani din buzunarul nostru pentru ca sistemul de învăţământ să funcţioneze. De ce îi dam? Ştiţi să vă răspundeţi la această întrebare? Este important, este esenţial pentru noi ca politicieni, să răspundem la această întrebare. Să înţelegem de ce sunteţi bucuroşi să ne daţi banii Dumneavoastră ca să facem un sistem de învăţământ. Nouă sau celor care sunt la putere, evident. Dacă noi nu reuşim să ne răspundem la această întrebare, înseamnă că nu ne-am îndeplinit mandatul de politicieni. Aşa că am încercat să răspundem întâi la această întrebare.

De ce avem nevoie de un sistem de învăţământ în România?  Ce vrem ca el să producă?

Răspunsul nostru este că societatea va da înapoi un individ integrat în societatea viitorului.

O întrebare pe care toată lumea o ia de bună, pentru că toţi ştim răspunsul. Societatea trebuie să-şi pună această întrebare.

Există cel puţin trei direcţii în care ajută:

• un individ corect orientat în cadrul social va da o societate stabilă, ceea ce astăzi nu se întâmplă în particular. Adică indiferent dacă aveţi sau nu aveţi copii la şcoală, vreţi să trăiţi într-o societate normală care are o structură corectă şi în care să puteţi evolua şi creşte Dumeavoastră ca indivizi şi familiile Dumeavoastră.
• asigură coeziune şi ordine socială. Oamenii educaţi pot gândi în acelaşi fel, cred în valori comune, pot constitui o bază  a societăţii - o bază corectă a societăţii, atât de corectă pe cât o facem împreună.
• asigură egalitatea de şanse a copiilor Dumeavoastră şi a tuturor membrilor societăţii, astfel încât cei mai buni membri să poată să aibă şansa să progreseze. E un ingredient esenţial al funcţionării unei societăţi şi toţi suntem interesaţi ca societatea să funcţioneze.

Scopul este de a crea o infrastructură socială peste 15-20 de ani.

Ce sistem de valori ar trebui să orienteze această societate de mâine?

Sigur că nu putem monopoliza acest răspuns. Noi avem valorile noastre, pe care le susţinem prin intermediul demersului politic. E un subiect de dezbatere.

Vă propunem un model.

• Credem că trebuie să primeze spiritul de iniţiativă.
  
  Toate aceste lucruri le spunem într-un moment istoric, pentru că aşa arată România de azi şi ea trebuie schimbată. România e o ţară de asistaţi.
  
  Majoritatea oamenilor aşteaptă să li se dea ceva de la stat. Acest tip de mentalitate nu poate să ducă la progres. Statul nu are de unde să dea la toată lumea. În mod natural, de la unii ia si la unii dă. Ca atare, dacă toată lumea aşteaptă, nu se poate ca societatea să funcţioneze.
  
  E nevoie să formăm oameni care sunt în stare să-şi asigure propriul destin şi propriul viitor.
  
  

• Trebuie să educăm oameni care să gândească în echipă, în comunităţi.
  
  Dacă ne uităm în jurul nostru, o să vedem că România este o ţară în care nu funcţionează comunitatea.
  
  Comunitatea a fost desfiinţată de demagogia deşănţată a comunismului. Aspiraţia către un ideal, altruismul, dorinţa de a lucra în echipă, dorinţa de a participa la efortul comun spre binele comun a dispărut.
  
  Se spune despre România că este o ţară a capitalismului sălbatic. Mă iertaţi, nu e capitalism, e doar sălbatică. E sălbatică printr-un individualism deşănţat; individualismul este important, dar trebuie temperat, el trebuie temperat printr-un spirit de echipă.
  
  

• Alte valori importante: toleranţa şi deschiderea.
  
  Individualismul nu poate să existe şi nu poate să creeze valori în societate dacă nu e dublat de toleranţă şi deschidere. Pentru că nu poţi să pui libertatea ta deasupra libertăţii celorlalţi întrucât societatea se prăbuşeşte. Avem multe exemple în acest sens în ultimii ani şi ele ne-au demonstrat cât e de păgubos.
  
  

• Respectul faţă de tradiţii şi fundamentul moral al societăţii formate din şcoală.
  
  Morala unei societăţi se formează în timp, este produsul generaţiilor.
  
  Ea a fost destrămată atât de atacul comunist asupra valorilor şi asupra fundamentelor tradiţionale, cât şi din lipsa totală de respect faţă de tradiţie pe care o vedem în societatea de azi, respectul faţă de tradiţii este un ingredient esenţial în crearea moralităţii unei societăţi.
  
  Un lucru care ne doare pe toţi este faptul că s-a diluat îngrozitor fundamentul moral al societăţii. Pare că România s-a umplut brusc în ultimii 12 ani de şmecheri şi de şpăgari, şi toată lumea spune că pe vremea lui Ceauşescu nu era aşa ceva. Era şi pe vremea lui Ceauşescu, dar nu se putea vedea.
  
  De ce s-a umplut de şmecheri şi de şpăgari?
  
  Este un banc celebru despre un englez bătrân care îngrijea gazonul la Wimbledon, un gazon perfect şi foarte mulţi administratori ai altor terenuri de tenis au venit şi l-au întrebat: "Domnule, cum faceţi voi să iasă gazonul ăsta aşa de mişto la Wimbledon?" şi omul zice: "Da' nu-i nici o problemă, e foarte simplu: îl uzi, îl tunzi, îl uzi, îl tunzi 300 de ani şi iese singur."
  
  De aceea credem că şcoala are un rol esenţial în formarea respectului fată de tradiţie şi a spiritului moral.
  
  

• Spiritul de echipă, responsabilitatea individuală care să dubleze spiritul de iniţiativă.
  
  Nu este suficient să-ţi asumi propriul destin, dar este important să înţelegi ce impact are această asumare asupra celorlalţi şi să o gândeşti şi să o construieşti cu responsabilitate. Iarăşi, uitaţi-vă la România de azi: câtă responsabilitate vedeţi mai ales în domeniul politic?
  
  

• Responsabilitatea civică.
  
  În România procesele democratice funcţionează prost şi am auzit foarte mulţi oameni lamentându-se de faptul că procesele democratice funcţionează prost, de populism, de politicianismul ieftin, de promisiunile fără acoperire.
  
  De ce funcţionează prost? Pentru că se câştigă cu politicianism ieftin. Pentru că se pot obţine voturi promiţând prostii, nefăcând niciodată nimic. Pentru că oamenii sunt foarte bucuroşi să fie minţiţi. De ce sunt bucuroşi să fie minţiţi? Pentru că nu i-a învăţat nimeni cum se face.

Introducerea educaţiei politice în şcoală

E o generaţie care nu poate să înveţe decât prin propriile ei eforturi, dar de ce să nu o pregătim pe cea de mâine? De ce să nu-i învăţăm pe tinerii noştri ce înseamnă politica?

În şcoli, în legea învăţământului actuală, politica este privită pe acelaşi palier cu drogurile, prostituţia şi alcoolul, adică interzise cu desăvârşire. OK, poate să fie interzis politicianismul, dar politica? E ceva în neregulă ca tinerii să afle cum funcţionează mecanismul democratic? E ceva în neregulă ca ei să participe la viaţa comunităţilor? E ceva neregulă să fie şi ei implicaţi în toate acţiunile astea de sprijinire a copiilor defavorizaţi, a azilelor de bătrâni ş.a.m.d. E ceva în neregulă să înţeleagă cum funcţionează societatea? Această temă nu li se pune de loc, iar noi considerăm că ea este necesară.

Principiile învăţământului,
cum structurăm fenomenul învăţământului ca el să livreze aceste valori

Principiile sunt aplicarea practică a unui sistem de valori şi aici avem câteva linii pe care le considerăm esenţiale, care nu sunt singurele şi nu sunt neapărat bătute în cuie, dar pe care noi le considerăm a fi foarte importante.

Principiul unu: Pragmatismul

Învăţământul actual este lipsit de pragmatism. În general politica actuală este lipsită de pragmatism. Nimeni nu ştie ce vrea şi de ce face ce face. Singurul scop evident în toate acţiunile politice ale diferitelor partide de până acum este ca acestea să fie alese. Nu contează care este motivul. Important este ca ele să fie acolo. De fapt contează - nu pentru interesele sociale, cât pentru cele personale. Deci noi credem că sistemul de învăţământ, ca şi orice alt sistem de politici propuse de vreun partid trebuie să plece de la pragmatism şi orientarea către scop.

Acţiuni necesare pentru aplicarea acestui principiu:

• accentuarea laturii performative şi formative a învăţământului.

Există trei etaje în învăţământ: informativ, performativ şi formativ.

Ce înseamnă asta: informativ înseamnă să ştii, performativ înseamnă să poţi  iar formativ înseamnă să fii, să ai un anumit set de valori şi de credinţe.

Învăţământul românesc e informativ.

Nu-i învaţă niciodată pe copii să fie ceva sau să facă ceva. Îi învaţă să ştie ceva. La ce e bună chestia asta? Nu contează. Păguboasă ca mentalitate pentru că ea creează absolvenţi care ştiu tot şi nu pot nimic şi cărora le trebuie ani îndelungaţi să se integreze în societate. Practic ei  încep drumul în viaţă prin a şoma.

• adecvarea la cerinţa socială. Şcoala şi învăţământul trebuie să răspundă la nevoile societăţii şi să facă programele şcolare în acest sens

Acest lucru presupune etape clare, cu finalitate şi cu certificare.

De exemplu celebrul examen de capacitate, nu ştiu câţi dintre cei prezenţi aici, în  sală, aveţi exemple de copii care au trecut prin această vârstă. Eu am trei care au traversat această vârstă şi vreau să vă spun că e un coşmar, pentru că, sigur, au trecut capacitatea, cum trec majoritatea absolvenţilor, dar dacă nu trec, ce fac? Ce faci cu un copil de 14 ani, ce îi propui?

• oferirea de alternative după fiecare etapă de învăţământ.

În urma acestor etape copii trebuie să iasă cu un anumit tip de carieră iar acea carieră trebuie să fie clară. Prin urmare, dacă un copil se opreşte după 14 ani sau după 16 ani din şcolarizare, el trebuie să ştie ce face în continuare, el trebuie să fie pregătit să facă ceva.

Dacă vrea să facă şcoală în continuare, el trebuie să ştie  nivelul până la care este dispus să meargă, ce anume calificări poate să obţină şi ce poate să facă cu ele.

• revitalizarea învăţământul vocaţional -  cenuşăreasa învăţământului.

Învăţământul vocaţional trebuie să fie o verigă esenţială a sistemului de învăţământ, şi nu un cap de linie ruşinos. Ai ajuns la şcoala profesională, eşti ultimul om de pe lume.

• implicarea mediul economic şi a societăţii civile.

Mediul economic beneficiază de pe urma acestor absolvenţi.

Ar trebui ca sistemul de învăţământ să capteze aceste fonduri şi aceste resurse de bunăvoinţă şi de deschidere din partea societăţii economice, să le folosească, nu să se plângă şi să le dea cornuri cu lapte.

Printre cei prezenţi în sală cât şi prin partidul nostru, câţiva dintre noi suntem consultanţi în resurse umane. Păi noi câştigăm bani din inadecvarea sistemului educaţional. Noi mergem la firme şi le luăm bani ca să le facem legătura între cerinţa lor şi ceea ce le dă sistemul de învăţământ. Eu nu vreau să fac pe săracul, dar nu merit banii ăştia.

Al doilea principiu: Flexibilitatea

Sistemul de învăţământ la noi este unul foarte rigid. Tot ce am spus mai devreme nu se poate face într-un sistem rigid. Nu se poate face pentru că tinerii nu au capacitatea de a alege de la 10 ani. Drept urmare ei aleg o dată şi rămân pe această şina toată viaţa lor. Trebuie să li se dea ocazia de a avea o carieră flexibilă atât în plan orizontal cât şi în plan vertical. Adică să poată să aleagă des şi liber.

• asta înseamnă programe şcolare flexibile;
• asta înseamnă reafirmarea învăţământului vocaţional;
• asta înseamnă, nu în ultimul rând, descentralizarea învăţământului românesc.

Decizia trebuie descentralizată, fondurile trebuie descentralizate. Decizia trebuie luată de oameni care ştiu, în primul rând, ce decid, deci competenţi profesional, care sunt aproape de problema asupra căreia decid, nu la nivel central, nu la nivel de administraţie.

Guvernul actual nu înţelege  descentralizarea. Singurul mod de putere este să strângă toţi banii şi toată decizia într-o mână şi să dea de acolo. Că se mai şi ia, nu? Vă luăm banii tuturor, de la fiecare câte o sută de mii lei, noi ăştia de la masă de aici. Pentru că vă facem serviciul de a vă lua banii, ne păstrăm fiecare câte două sute, că, vorba aia, administraţie, din ce rămâne mai furăm un sfert prin nişte mecanisme pe care le ştim noi bine, şi pe restul vi-i dăm înapoi. Păi ce-i asta?

Administraţia nu e formată din profesionişti, administraţia e formată din funcţionari, funcţionari al căror bine pe lumea asta vine doar uitându-se în sus la şef şi rugându-se să-i bage în seamă, să-i mărească leafa. Administraţia nu poate să ia decizii profesionale.

Milităm pentru limitarea atribuţiilor executivului la chestiuni executive şi la chestiuni de administraţie, milităm pentru implicarea autorităţilor locale în decizia pentru învăţământ.

Al treilea principiu: spiritul civic

Dacă i-am dat drept de vot individului, trebuie să-l echipăm să poată să şi-l exercite.

Oamenii trebuie învăţaţi democraţie, să facă democraţie, nu să ştie democraţie. Nu trebuie să înveţe pe de rost Constituţia.

Trebuie să înţeleagă cum să se prezinte în alegeri, el trebuie să înţeleagă cum se prezintă politicienii într-o alegere, trebuie să înţeleagă cum se desfăşoară ciclul electoral.

Individul trebuie să înţeleagă când e minţit şi când nu e minţit. Pentru că iese la 18 ani din liceu şi are toate şansele, cum are cel de-al  treilea dintre băieţii mei, ca în primul an după ce termină liceul să voteze. Nu înţelege nimic, o să voteze cum îi spun eu, bineînţeles. Dar nu înţelege nimic şi acest lucru e anormal.

Al patrulea principiu: depolitizarea învăţământului

Învăţământul nu mai trebuie să fie câmp de bătălie electorală.

Ni se pare complet absurd şi complet iresponsabil să se poarte lupte politice, electorale de politicianism ieftin pe un teren unde victimele sunt copiii noştri.

Ni se pare absurd să se deturneze fonduri de la educaţie care, şi aşa sunt mici, pentru programe cu caracter electoral. Ni se pare absurd să se citească în mod festiv discursul premierului Năstase, în care se face apologia celor 600 de zile de guvernare de către oficiali ai PSD-ului, în şcolile din judeţe la începutul anului şcolar.

Ni se pare complet aberant, complet iresponsabil, ca politica să se desfăşoare în şcoli, în contextul în care se refuză sistematic ca elevii să fie învăţaţi ce înseamnă politica. Nu li se arată ce trebuie să înţeleagă din politică, în schimb sunt îndoctrinaţi de mici. Nu înţelegem ce vrea acest Guvern din domeniul educaţiei, nu înţelegem încotro se îndreaptă.

Chiar dacă toate aceste principii s-ar pune în practică, principii care, în paranteză fie spus, nu sunt deloc greu de pus în practică, mai lipseşte un ingredient fundamental.

Elemente esenţiale care lipsesc din sistemul actual de educaţie

Credem că problema motivaţiei în învăţământ trebuie rezolvată.

Sistemul de învăţământ actual, ca şi majoritatea sistemelor conduse de stat, pun obiectivele într-o parte şi răsplata în altă parte. Adică profesorii astăzi nu sunt răsplătiţi în funcţie de cât de buni profesori sunt, să ne fie clar. Sunt răsplătiţi în funcţie de cât de obedienţi sunt faţă de inspectorat, cât de bine ştiu să manevreze sistemul de acordare a gradelor în învăţământ, care de fapt este o şaradă, pentru că nu arată deloc cât de buni profesori sunt.

Salarizarea este prima direcţie care trebuie rezolvată. Deşi nu este o metodă motivatoare, ea este totuşi o puternică metodă demotivatoare, iar noi suntem primii care recunoaştem acest lucru. Nivelul social şi  material la care sunt supuşi profesorii astăzi este absolut scandalos. O ştim cu toţii, iar această problemă trebuie rezolvată.

Noi credem că există soluţii şi vedem, în acest sens, două direcţii de rezolvare - prin buget si prin fonduri extrabugetare.

Prin buget

Deşi este o problemă mai puţin importantă, ea trebuie totuşi menţionată deoarece există surse în buget pentru rezolvarea problemei.  Nu vrem să comentăm aici, nici alocaţia bugetară a învăţământului, care este cum este, nici o mărire a acestei alocaţii într-un joc cu sumă fixă, atâta vreme cât nu suntem în stare să spunem de unde luăm banii.

Mărirea bugetului nu este o soluţie viabilă, atâta vreme cât te ascunzi undeva de ideea că, mărind bugetul în învăţământ, vei micşora în altă parte şi nu eşti dispus să îţi asumi decizia asupra cui îl micşorezi.

Soluţiile pe care le vedem noi:

• Colectarea corectă şi egală a taxelor de la toţi contribuabilii şi stoparea facilităţilor pe criterii clientelare;
• Reducerea administraţiei centrale.

Statul românesc are de două ori mai mulţi funcţionari decât orice alt stat din Europa. Mă refer la nivel central unde are de două ori mai multe ministere, are organisme-fantomă, are instituţii care se suprapun şi care se dau încap una alteia. Este absurd.

• Oprirea jafului şi a şpăgilor.

Dacă ne uităm în presă, în ceea ce aţi scris Dumneavoastră şi colegii Dumneavoastră, în presa centrală şi locală, se adună mii de miliarde furate. Mii de miliarde furate din sistemul de stat.

• Reorientarea  efortului social centrat pe învăţământul universitar, spre învăţământul obligatoriu care trebuie să devină, sub acest aspect, prioritar.

Statul obligă oamenii să îşi trimită copiii la şcoală pentru a fi la o şcoală. În mod normal. la facultate te duci dacă vrei. În acest moment, însă, o mare parte din resursele financiare sunt orientate, în mod eronat, sper învăţământul universitar. 

Din surse extrabugetare

• implicarea mediului economic, crearea cadrului legislativ pentru co-finanţarea privată a învăţământului;
• creşterea adecvării şi utilităţii sociale;
• accent crescut pe învăţământul vocaţional;
• stimularea cadrelor didactice după performanţă

Chiar dacă îi plătim pe profesori, trebuie să îi stimulăm să facă o treabă bună. În acest sens, ideea centrală pentru noi este răsplata după performanţă. Funcţionează peste tot în management, nu vedem de ce nu ar funcţiona în managementul învăţământului.

Performanţa trebuie definită după parcursul unui elev

 Adică nu înseamnă gradele didactice ale profesorilor, nu asta contează, contează ce eşti în stare să faci cu o clasă. De unde poţi s-o iei şi unde poţi s-o laşi. Exprimat în termenii cerinţei sociale pe care am enunţat-o anterior.

• terminarea ingerinţei politice şi administrative în evaluarea profesorilor, pentru că, în acest moment, profesorii sunt mai preocupaţi să facă frumos la inspectorate decât să-şi înveţe elevii.

De acolo vin bani, de acolo vine gloria, de acolo vine recunoaşterea, de acolo vine promovarea. Nu-i condamn, e normal. Dacă pui astfel de elemente în sistem, asta vei obţine.

• răsplătirea sistematică a profesorilor excepţionali.

Când am elaborat această strategie, discutând cu colegii mei, dădeam exemplul unei prietene care are un copil cu o întârziere mintală de vreo 10 faţă de vârsta lui, care întotdeauna a avut probleme, evident, ea fiind femeie divorţată, singură cu doi copii. Vă daţi seama, nu era deloc uşor, fiind şi o persoană foarte activă. A avut un superb noroc în viaţa ei: să dea peste o învăţătoare de la o şcoală specială care a făcut minuni cu acel copil, minuni! L-a luat cu ea în vacanţe, îşi petrecea mult timp cu el, copilul dormea la ea, de plăcere. Un sfânt de om. Niciodată în viaţa ei (a plecat în Elveţia între timp, dacă vroia cineva să facă acest lucru, s-a pierdut ocazia), acestei învăţătoare, nimeni din sistem nu i-a zis măcar „mulţumesc”.  Niciodată, nimeni.

• Stimularea elevilor şi studenţilor este la fel de importantă ca şi motivarea cadrelor didactice

O problemă esenţială a şcolii româneşti este lipsa de finalitate. Copii merg acolo, dar nu ştiu de ce intră şi nu ştiu ce ies.

Cei care aveţi copii în şcoală ştiţi, se duc cu scârbă. Nu-i normal. Nu vor să se ducă la şcoală? Îi mânăm cu biciul. De ce? Nu-şi pune nimeni întrebarea?

Am fost şocat să constat că a început anul şcolar şi toţi cei trei, bine, acuma doi, al treilea fiind  la facultate, dar cei doi copii ai mei care încă mai sunt în sistemul liceal se gândeau cu groază că începe şcoala.

Un prieten îmi spunea că, după părerea lui, cea mai mare afluenţă la un liceu în România, nu ştiu dacă e adevărat, era la Liceul militar din Breaza. Şi şi-a pus întrebarea de ce ar vrea cineva să se ducă la un sistem aşa de rigid, cazon absurd, de ce nu se duce la unul dintre liceele teoretice elegante? Şi răspunsul celor care se duceau acolo a fost absolut şocant: acesta este singurul liceu la care ştii ce intri şi ştii ce ieşi. Ai intrat pifan şi ai ieşit sergent major. Pur şi simplu, da? Am o carieră, ştiu unde mă duc.

Deci aici trebuie rezolvat ceva. Şi astfel elevii vor învăţa cu drag.

• diferenţierea clară între examenele de certificare şi examenele de selecţie.

Aşa cum sunt examenele acuma diplomele n-au nici un rost, etapele în învăţământ n-au nici un rost. Trebuie să ştie societatea ce ştie omul, ce poate omul şi diploma aia trebuie să conteze.

La momentul acesta, lucrurile sunt amestecate. Cineva absolvă o formă de învăţământ şi dă un examen. De ce dă examenul acela? Ce rost are? Normal, rolul lui e să certifice societăţii că acel om ştie şi poate ceva. Dar nu se întâmplă nimic, de fapt nu contează. Acest lucru trebuie schimbat şi atunci oamenii vor avea pentru ce să tragă.

• adecvarea socială a educaţiei şi legătura cu mediul economic

Învăţământul actual nu le propune oamenilor carieră, nu le propune oamenilor locuri de muncă.

Toţi elevii şi studenţii astăzi se gândesc cu groază la absolvire, pentru că urmează o perioadă de şomaj şi de incertitudine.

Peste tot în lume e rezolvată. Peste tot în lume întreprinderile se duc şi fac vânătoare de capete în şcoli şi facultăţi. Peste tot în lume. Numai în România nu, de ce?

Pentru că n-au ce să vâneze, oamenii ăia nu pot nimic, ştiu tot, dar nu pot nimic.

Asta e o problemă care trebuie rezolvată şi e extrem de uşor de rezolvat. Cum? Prin ajustarea sistemului educaţional la nivel strategic şi operaţional.

Un astfel de sistem, o dată pus la punct, trebuie să găsească în interiorul lui resorturi ca să se îndrepte singur dacă greşeşte şi o ia razna.

La nivel strategic înseamnă modificarea misiunii sistemului prin lege organică

Noi considerăm că sistemul trebuie să livreze altceva decât ne-am gândit până acum. Asta trebuie pusă pe tapet şi trebuie găsite resorturi pentru a rezolva problema. O astfel de problemă are conotaţii politice de tip consensual, este decizia întregii societăţi. Este o lege organică şi întreaga societate trebuie să fie de acord cu o astfel de modificare şi modificările sunt de tip reformă.

În România au avut loc  trei reforme ale învăţământului în ultimii 200 de ani, de când a început învăţământul serios.

Deci e un subiect serios care se abordează rar, deciziile se iau serios şi responsabil, cu implicarea tuturor forţelor societăţii, cu acordarea timpului şi efortului necesar pentru a obţine o calitate, se ţin pe durate îndelungate, ca sistemul să arate ce poate.

La nivel operaţional, este nevoie de o corectare apolitică

Sistemul trebuie depolitizat şi făcut independent de cei care creează sistemul şi independent de cel care-l gestionează.

Cei care au construit sistemul şi cei care sunt responsabili de a-l face să funcţioneze nu se pot cenzura pe ei înşişi.

Uitaţi-vă în lumea de afaceri, şi aici  încă mai funcţionează prost. Dar dacă vă uitaţi în lumea de afaceri, veţi constata că există patronat care spune ce vrea - în cazul nostru ar fi societatea, există management care este numit prin diferite mijloace şi mecanisme acolo ca să facă ce vrea patronatul - în cazul nostru ar fi Guvernul, şi există audit care îl verifică pe manager dacă a făcut treaba bine.

În România, patronatul, managementul şi auditul sunt aceeaşi unitate. Noi gândim, noi ne punem în practică şi noi ne cenzurăm. Un astfel de sistem nu poate funcţiona.

Soluţia noastră este implicarea organizaţiilor profesionale şi a societăţii civile. În acest sens noi propunem constituirea unei comisii de control independente, care să verifice aplicarea reformei în învăţământ.

Dacă aşa ceva ar fi existat, ceea ce se întâmplă azi cu Ecaterina Andronescu şi cu Guvernul Năstase nu s-ar fi putut întâmpla, nu s-ar fi putut da în marşarier o reformă începută, cu consecinţe catastrofale asupra învăţământului. Această problemă trebuie deci rezolvată.

Specificităţile esenţiale ale învăţământul universitar

Învăţământul universitar trebuie să respecte toate principiile enunţate anterior pentru că e parte din acelaşi sistem de învăţământ.  Dar are nişte specificităţi pe care trebuie să le scoatem în evidenţă. Dintre acestea, două considerăm noi că sunt esenţiale:

1. Beneficiul actului educaţional se transferă de la societate la individ.

Ca urmare, ea ar trebui să participe la finanţarea învăţământului universitar.

Spuneam mai devreme că scopul educaţiei este să creeze un individ adaptat societăţii şi o infrastructură socială. Atunci când oamenii sunt la vârsta de 16-17 ani, acest obiectiv este în mare parte atins.

Societatea a dat înapoi plătitorilor de taxe ceea ce ei au cerut atunci când au plătit taxele. Societatea nu se poate eluda de rolul ei de garant al egalităţii de şanse, ca atare statul trebuie să asigure în continuare egalitatea de şanse tuturor membrilor săi. În continuare o să vă arătăm cum propunem să se întâmple acest lucru.

2. Rolul universităţilor este de a produce cunoaştere, nu numai de reproduce de cunoaştere.

Această funcţie trebuie susţinută prin introducerea unui sistem de taxe în învăţământ, 100% garantat şi creditat de stat.

Adică învăţământul universitar nu e doar învăţământ, are o puternică funcţie de cercetare şi o puternică funcţie de generare de progres ştiinţific.

Sistemul de taxe trebuie creditat rambursabil şi garantat de stat pe termen foarte lung, astfel încât persoana educată să poată să ramburseze creditul din banii pe care îi câştigă din profesia sa şi să nu fie pus sub nici un fel de presiune în viaţa lui socială.

Această simplă metodă ar duce la multiplicarea de un număr de ori a resurselor învăţământului pentru că:

• Statul şi-ar folosi banii de subsidii nu pentru a subsidia costul învăţământului, ci costul finanţării, deci dobânzi.
• Ar permite, lansarea unui sistem de bonduri de educaţie, care ar fi un instrument de investiţie foarte atractiv pentru oricine de pe piaţa românească. S-ar vinde ca pâinea caldă, în loc să se vândă fonduri de tezaur, cu care statul acoperă găurile pe care le face susţinând industria nerentabilă.
• S-ar crea un fel de competiţie între universităţi - cuplat cu o liberalizare a actului de prestaţie în învăţământ,
• Asta înseamnă că banii trebuie să ajungă la studenţi, nu la universităţi. Iar ei trebuie să aleagă universitatea la care se duc, prin urmare, alegând, universităţile bune vor avea bani mulţi şi studenţi mulţi, iar universităţile proaste vor avea, ca peste tot în lume, studenţi puţini şi bani puţini. Şi e drept să fie aşa. Pentru că va pune în competiţie şi va creşte calitatea actului educaţional. Va pune societatea înapoi în control asupra banilor pe care îi ia.
• Ar duce la lărgirea bazei în învăţământul universitar care nu se poate crea din lipsă de fonduri. În momentul acesta, noi avem cel mai mic număr de studenţi pe cap de locuitor din Europa, iar Albania  nu cred că stă mai prost ca noi. Peste tot în Europa baza universitară este mult mai largă decât este la noi.

O bună parte din fondurile alocate învăţământului universitar trebuie să treacă în învăţământul obligatoriu.

Astfel s-ar rezolva definitiv problema salarizării în învăţământ. Nu este o ecuaţie grea. Vă rog să ne credeţi că am lucrat mult cu numere, nu e o ecuaţie grea, nu trebuie decât voinţă.

Introducerea taxelor în învăţământul universitar e o soluţie care convine tuturor părţilor interesate. Chiar dacă în momentul de faţă nu este susţinută oficial.

Învăţământul universitar în acest moment absoarbe fonduri uriaşe din buget, într-un context în care credem noi că e nedrept social, pentru că societatea ia de la gura celor care au nevoie (pentru că îi obligă să înveţe) şi le dă celor care nu au nevoie, pentru că vor ei să înveţe. Asta nu e corect.

În acest fel, statul ar putea să asigure în continuarea egalitatea de şanse, dar să facă asta cu metode raţionale şi oneste faţă de societate.

Aspectul de cercetare aplicativă, al formării de cunoştinţe, trebuie să fie mult mai important în universităţi.

Acest tip de cercetare ar mări extraordinar de tare adecvarea învăţământului universitar de practică. Pentru că învăţământul universitar, în mod natural ar produce oamenii pe care practica îi vrea, pentru că practica le va cere lucruri, studenţii vor fi implicaţi din anii mici în  astfel de proiecte.

De asemenea, le va crea studenţilor oportunităţi de carieră.

Unul din clienţii mei este chiar Citibank, aici alături. Mai toţi oamenii care lucrează azi în Citibank sunt oameni foarte tineri, foarte bine plătiţi, sunt studenţi care au venit şi au lucrat ani mulţi pe gratis în intership, după care au fost primiţi şi au fost cooptaţi în organizaţie, foarte simplu. Organizaţiei îi convine, îi convine facultăţii, lor le convine, nu-i nici o problemă, banii nu sunt o problemă în învăţământ.

Dacă cineva crede chestia asta se înşeală, nu banii sunt problema, creierul şi voinţa sunt problema.

Cercetarea fundamentală care nu are comandă socială imediată trebuie susţinută în continuare de către stat însă pe bază de proiecte şi de subiecte clare pe idei concrete.

Cam astea sunt ideile noastre despre învăţământ şi cam aşa credem noi că el ar trebui făcut. Se poate face, zicem noi, foarte uşor şi din această perspectivă ne poziţionăm, zic eu, foarte critic faţă de majoritatea iniţiativelor din învăţământul de azi.

Mulţumesc şi iertaţi-mă că v-am răpit aşa mult timp.