24 februarie 2004

Strategia Uniunii pentru Reconstrucţia României - URR în combaterea corupţiei

A. Justificare generică

Corupţia este una din relele fundamentale ale societăţii româneşti. Eradicarea ei este o necesitate nu doar pentru că ea produce pierderi anuale de miliarde de dolari, ci mai ales pentru că ea a devenit un model de succes larg acceptat. Consolidarea corupţiei la nivelul alarmant de astăzi poate duce la dispariţia motivaţiei de a dezvolta afaceri corecte şi de a face o politică legată de interesele alegătorilor. Cu alte cuvinte, ar compromite chiar posibilitatea unei societăţi democratice şi a economiei de piaţă în România.

Esenţa strategiei URR în combaterea corupţiei o constituie consolidarea instituţiilor cu atribuţii de resort, în special sistemul judiciar şi Poliţia. Orice campanie anticorupţie care depinde în principal de voinţa subiectivă a celor aflaţi la putere are mari şanse să devină părtinitoare sau superficială.

Combaterea corupţiei din România este imposibilă atâta timp cât aceste instituţii sunt ele însele afectate grav de corupţie. Instituţiile înfiinţate special pentru combaterea corupţiei pot fi foarte eficiente datorită flexibilităţii lor şi concentrării tuturor resurselor în acest scop unic, însă numai dacă ele sunt echidistante politic, aflate sub un control încrucişat al puterilor în stat, al societăţii civile şi al reprezentanţilor mai multor partide.

O altă direcţie a strategiei URR este reforma sistemului legislativ prin eliminarea dimensiunii utopice şi a funcţiei demagogice pe care acesta o are acum, respectiv de adoptare de reglementări inflaţioniste care au funcţia de a arăta c㠓se face ceva”, dar care nu produc efecte în realitate.

B. Relevanţa întrebărilor în funcţie de strategia URR

Prioritare pentru strategia Uniunea pentru Reconstrucţia României - URR sunt:

1. independenţa magistraţilor faţă de politic (pct. 9)
2. responsabilizarea funcţionarilor publici (pct. 5)
3. reglementarea conflictului de interese (pct. 4)
4. eficienţa aparatului administrativ şi accesibilitatea serviciilor publice(pct. 2)
5. mecanismele de controlare a controlorilor (pct. 8)
6. transparenta relaţiilor contractuale dintre sectorul public şi sectorul privat (pct. 1)
7. accesul cetăţeanului la reglementările dintr-un domeniu (pct. 8)
8. competenţele instituţiilor publice (pct. 6)
9. transparenţa modului de desemnare a candidaţilor (pct. 3)
10. sprijinul pentru organizaţiile neguvernamentale (pct. 10)

Acestea sunt priorităţile URR atât pentru campania electorală din 2004 cât şi pentru guvernarea până în 2008. Obiectivul strategic al URR este obţinerea unei poziţii pe scena politică (respectiv accederea în Parlament) şi exercitarea de presiuni din interior asupra establishment-ului în vederea apropierii nu numai de teoria dar mai ales de practica UE.

De aceea, angajamentele Uniunii pentru Reconstrucţia României - URR vizează şi organizarea şi funcţionarea internă a partidului sau, pe termen mediu, guvernarea, dar pe termen scurt ele au în vedere în special acest rol de factor de presiune.

C. Răspunsuri

1. Cum asiguraţi independenţa magistraţilor faţă de influenţele politice?

Uniunea pentru Reconstrucţia României - URR susţine alegerea preşedinţilor de instanţă şi a prim procurorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii, fără amestecul Ministerului Justiţiei. În felul acesta judecătorii şi procurorii vor fi independenţi de puterea politică.

• Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să beneficieze de o independenţă deplină faţă de Ministerul Justiţiei. El trebuie să joace un rol mult mai important în selecţia, evaluarea şi promovarea magistraţilor, în timp ce Ministerul Justiţiei trebuie să se ocupe de administrarea sistemului juridic.
• Procurorii trebuie scoşi de sub autoritatea Ministerului Justiţiei, a cărui abilitate de a controla actul de justiţie trebuie limitată. Preşedintele ţării nu trebuie să aibă dreptul de a conduce şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii, iar ministrul justiţiei pe cel de a vota în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
• Instituirea incompatibilităţii totale dintre funcţia de parlamentar şi avocatură este necesară pentru a-i împiedica pe parlamentarii-avocaţi să îşi folosească influenţa în favoarea clienţilor mai mult sau mai puţin inocenţi pe care îi apără în tribunal în timpul dezbaterilor parlamentare.
• Prin normarea muncii judecătorilor (stabilirea unui nivel maxim de încărcare cu dosare spre soluţionare, aproximativ 30 de dosare pe zi) se va evita folosirea abuzivă a controlului eficienţei ca mijloc de presiune asupra magistraţilor. Repartizarea dosarelor aleator, prin intermediul calculatorului, va îngreuna şi ea influenţarea politică a judecătorilor.

Majoritatea acestor măsuri sunt legislative, deci fără costuri deosebite. Normarea muncii judecătorilor, în schimb, presupune costuri majore, imposibil de evaluat din exterior.

2. Cum işi motivează funcţionarii publici deciziile şi cum dau socoteală de ele?

Criteriile de evaluare a funcţionarilor publici nu trebuie să mai fie la latitudinea conducerii ierarhice şi politice, aşa cum este cazul în prezent, ci ele se vor baza pe grile de evaluare a performanţelor unităţii administrative, mai ales sub aspectul atingerii obiectivelor şi finalizării programelor sale.

• Evaluarea performanţelor se va face de către servicii de audit extern, inclusiv evaluatori privaţi. Evaluarea individuală a funcţionarilor trebuie să se facă şi pe baza unor chestionare completate de clienţii acestora, atât persoane fizice cât şi juridice. Chestionarea trebuie să se aplice bianual, la date aleator alese, cetăţenilor care tocmai au venit în contact cu administraţia centrală şi locală, dar şi cu Poliţia sau alte instituţii aparţinând statului. Costurile anuale ale evaluării prin chestionare a funcţionarilor publici din toate instituţiile prin chestionare se cifrează la 800.000 - 1.000.000 euro. În cazul în care o decizie greşită a unui funcţionar public (mai ales prin încălcarea sau interpretarea eronată ori tendenţioasă a legii) produce prejudicii unei persoane fizice sau juridice, aceste prejudicii să poată fi recuperate de la instituţie în solidar cu cel care a luat decizia. Pe lângă declaraţiile de avere ale funcţionarilor publici, trebuie să fie disponibile publicului toate datele legate de pregătire, experienţă profesională, posturi publice deţinute anterior, rezultate şi performanţe personale ale funcţionarului public.
• Statutul funcţionarilor publici prevede existenţa unui dosar profesional al fiecărui funcţionar; acest dosar trebuie să fie public şi să poată fi consultat de orice cetăţean, prin intermediul Internetului. Costurile acestei operaţiuni sunt minime, în condiţiile în care dosarele deja există.
• Institutul Naţional de Administraţie este responsabil pentru programele de pregătire a funcţionarilor publici. Scoaterea INA de sub controlul executivului şi acordarea unui statut asemănător celorlalte instituţii de învăţământ superior va asigura independenţa acestei instituţii şi va reduce substanţial posibilitatea politizării funcţiei publice.
• Pentru a realiza depolitizarea funcţiei publice, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici trebuie scoasă de sub controlul Executivului. ANFP este responsabilă pentru selecţia, evaluarea, promovarea şi urmărirea funcţionarilor publici. Independenţa acesteia se va realiza prin asigurarea resurselor bugetare necesare şi subordonarea directă către Parlament.

3. Cum asiguraţi verificarea demnitarilor şi funcţionarilor publici în privinţa conflictului de interese?

• Susţinem incompatibilitatea totală între demnităţile publice salarizate şi practicarea avocaturii.
• Demnitarilor şi rudelor lor de gradul unu şi doi trebuie să le fie interzisă derularea unor interese în firme private aflate în relaţii de afaceri cu statul.
• Declararea publică a averilor demnitarilor şi a rudelor lor de gradul unu trebuie să fie obligatorie anual, precum şi în momentul depunerii candidaturii, al investirii şi al părăsirii funcţiei publice. De asemenea, această declaraţie trebuie să includă declaraţia de impunere, participările în diferite societăţi, în consilii de administraţie, în diferite comisii oficiale, toate actualizate anual. Pentru nedeclarare sau declarare falsă ori incompletă susţinem introducerea de sancţiuni drastice, mergând până la suspendarea din funcţie. Declaraţiile urmează a fi verificate de comisii alcătuite din reprezentanţi ai conducerii instituţiei şi reprezentanţi ai societăţii civile.
• Susţinem limitarea cadourilor primite de demnitari (preşedinţie, guvern, parlament, prefecturi, primării) şi rudele lor de gradul unu la cele a căror valoare nu depăşeşte 300 de euro, indiferent de ocazie. Toate cadourile care depăşesc valoarea de 100 de euro vor trebui declarate.
• Demnitarii sau rudele lor de gradul unu şi doi să nu poată fi membri în consiliile de administraţie ale regiilor, întreprinderilor sau instituţiilor pe care organismele din care aceştia fac parte le înfiinţează, reglementează, controlează ori ale căror servicii le folosesc.

Toate aceste măsuri sunt măsuri legislative, a căror adoptare nu necesită resurse materiale şi nici instituţionale deosebite. Expertiza există şi e suficientă corectarea legislaţiei confuze şi inflaţioniste din domeniu, inclusiv a reglementărilor ambigue din Pachetul Anticorupţie. Aplicarea lor (care depinde de funcţionarea instituţiilor adresate în unele răspunsuri anterioare, în special justiţia) ar limita sever corupţia generată de amestecarea intereselor personale ale unor oameni politici cu resursele statului. În plus, ar avea un efect benefic adesea subestimat, anume ar creşte spectaculos eficienţa acestor oameni politici care acum sunt ocupaţi cu realizarea intereselor lor personale, inclusiv prin schimbarea de compoziţie a clasei politice pe care ar antrena-o aceste măsuri.

4. Cum creşteţi eficienţa aparatului administrativ şi accesibilitatea serviciilor publice?

• Crearea în toate unităţile administraţiei centrale şi locale a unor centre de informare în care să existe o varietate de metode de informare: terminale electronice, aviziere, ghişee (ghişeul reprezentând ultima soluţie). În aceste centre să existe bancomate de la care se pot face plăţi.
• Programul de lucru al funcţionarilor care lucrează cu publicul trebuie prelungit şi după ora 15, astfel încât să aibă acces şi cei care nu pot pleca de la serviciu în timpul zilei (09 -18).
• Facilităţi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi motorii la toate instituţiile publice, locale şi centrale.
• Pentru fiecare nevoie specifică a cetăţeanului trebuie editate broşuri sau materiale informative care să îi explice care sunt reglementările relevante, care sunt costurile, paşii de urmat, unde trebuie să meargă, care este programul birourilor, date de contact, etc. Astfel de broşuri ar trebui editate, de exemplu, pe subiecte de interes precum "Cum se obţin informaţiile publice", "Regulile vamale pe înţelesul tuturor", "Cum puteţi obţine o autorizaţie de construcţie", "Cum vă puteţi monta centrală termică" şi toate celelalte subiecte de interes major pentru cetăţeni, la nivelul administraţiei centrale sau locale. De asemenea, administraţiile locale ar trebui să editeze (externalizat către un ONG) o broşură, care să acopere toată activitatea instituţiei: atribuţii, hotărâri, proiecte, oportunităţi etc. Broşura trebuie să fie trimisă în formă electronică oricui o solicită. Forma tipărită urmează a fi distribuită gratuit fiecărui cetăţean adult sau familie, costurile urmând a fi suportate prin 1-2 pagini de reclamă. Broşurile pot fi distribuite şi prin intermediul ONG-urilor (prin parteneriate cu acestea). Aceste mijloace de informare ar avea un efect direct uşurarea interacţiunii cu birocraţia, dar şi în limitarea corupţiei; de exemplu, ar reduce numărul mare de cazuri în care funcţionarii vamali cer mită speculând necunoaşterea reglementărilor. Costurile depind de instituţie. Pentru vamă, la un număr de 100.000 de materiale tipărite lunar costurile anuale ar fi de aproximativ 5 miliarde de lei, suportabili din bugetul instituţiei, dar şi din fonduri europene dedicate acestui gen de proiecte. Pentru o administraţie locală a unui oraş important, pentru un număr de 20 de broşuri dedicate tot atâtor subiecte, la un tiraj lunar de 2.000 de exemplare pentru fiecare subiect, costurile anuale ar fi de 2 miliarde. O parte din aceste costuri ar fi însă recuperate prin reducerea timpului alocat de funcţionari explicării fiecărui cetăţean în parte traseele complicate ale procedurilor administraţiei.

Administraţia publică locală trebuie să dobândească libertatea de a se organiza. Este absurd ca detalii precum schema de personal din instituţiile administraţiei locale sau cuantumul salarizării lui să fie decise la Bucureşti; în aceste condiţii, eficienţa administraţiei e mai degrabă o chestiune de noroc.

Odată descentralizarea efectuată, însă, eficienţa administraţiei este problema fiecărei comunităţi. Totuşi, cadrul de reglementare naţional al Legii Administraţiei poate fi îmbunătăţit, spre exemplu prin eliminarea posibilităţii pe care o au consilierii locali de a decide caracterul secret al şedinţelor (decât în cazuri excepţionale care pot fi prevăzute în lege).

• Susţinem transferarea completă în sarcina autorităţilor locale a utilităţilor publice (apă-canal, termoficare), precum şi a educaţiei primare şi secundare, a medicinii de familie, a serviciilor sociale, a poliţiei comunitare, a serviciilor de pompieri. Pentru a bugeta aceste funcţiuni, considerăm că minim 50% din taxe şi impozite trebuie să rămână la nivel local; în zonele lipsite de resurse, ele pot fi completate cu transferuri din bugetul regional sau cel naţional.
• Este necesară însă finanţarea pe criterii clare, crearea unor mecanisme nenegociabile de acordare a fondurilor de echilibrare, şi acordarea sumelor pentru investiţii speciale prin licitaţii de proiecte. În ansamblu, sistemul trebuie mult simplificat, pentru a evita opacitatea creată în jurul mecanismelor extrem de complicate de acum. Ponderea fondurilor speciale, folosite acum discreţionar, trebuie mult redusă; este vitală eliminarea posibilităţii ca aceste fonduri să fie utilizate ca instrumente de discriminare sau presiune politică de către guvern, consilii judeţene sau prefecţi (până la înlocuirea judeţelor cu regiuni), deoarece manipularea acestor fonduri dă partidului de guvernământ posibilitatea de a-şi dubla numărul de primari în anii următori alegerilor locale, caz flagrant de corupţie şi şantaj politic.
• Funcţia prefecţilor nu se justifică dincolo de dimensiunile ei legale, anume de control legislativ (pe care în acest moment prefecţii o depăşesc foarte mult, producând abuzuri grave). Odată ce această funcţie va putea fi preluată de justiţie, poziţia prefectului va putea dispărea.

Susţinem aplicarea aceluiaşi regim de incompatibilităţi pentru funcţiile salarizate din administraţia locală ca şi pentru cele ale administraţiei centrale.

Administraţia publică centrală este în acest moment supradimensionată, ineficientă şi afectată grav de corupţie.

• URR susţine reducerea substanţială a numărului mare de angajaţi nu ar scădea eficienţa, dimpotrivă, cei rămaşi ar fi motivaţi să lucreze mai bine în interesul contribuabililor. În plus, structura foarte stufoasă a administraţiei centrale, în special a guvernului, are ca rezultat o comunicare şi coordonare a acţiunii extrem de dificile. Structurarea Executivului trebuie să urmeze principalele politici naţionale. Guvernul trebuie să conţină un număr de 14-16 ministere, care să urmeze principalele domenii de activitate. Ministerele de coordonare, cum ar fi cel al integrării europene, nu au sens atâta timp cât ministerele de linie îşi asumă responsabilitatea domeniului lor de autoritate, inclusiv sub acest aspect. Coordonarea interministerială se realizează prin coordonarea politicilor, la nivelul guvernului.
• Agenţiile guvernamentale subordonate primului ministru nu au sens. Este necesară introducerea unui număr de agenţii guvernamentale subordonate ministerelor. Rolul Agenţiilor este de a aplica programele stabilite politic la nivelul Ministerelor sau al Guvernului, pe baza unor proceduri clare, stricte şi transparente. Aceste programe pot avea scopul de monitorizare, de acordare a asistenţei statului, de estimare a impactului unei politici sau de previziune. Funcţia de reglementare se regăseşte numai la nivel de minister. Fiecare agenţie se va situa în cadrul unui domeniu de autoritate a statului. Activitatea fiecărei agenţii va fi urmărită de ministerul coordonator, responsabil pentru politica naţională în domeniu. Activitatea va fi în aşa fel organizată, încât doar agenţiile, nu şi ministerele, vor intra în contact direct cu persoanele juridice.

5. Care sunt mecanismele care asigură că agenţiile de control nu devin ele însele surse de corupţie (altfel spus, cum sunt controlaţi controlorii)?

Soluţia cea mai bună pentru asigurarea funcţionării corecte a controlorilor este controlarea lor încrucişată. Astfel, instituţiile cu rol de control ar trebui să rămână în cadrul executivului, dar să fie controlate strict de către Parlament.

• Susţinem reformarea serviciilor secrete din Ministerul de Interne şi cel al Justiţiei, astfel încât ele să aibă ca principală atribuţie combaterea corupţiei din interiorul ministerelor. Este necesară introducerea unor criterii clare de funcţionare şi subordonarea strictă a acestor servicii faţă de comisiile parlamentare de specialitate, astfel încât să nu mai fie posibilă implicarea lor în acte de corupţie de partea corupţilor. Măsura nu necesită resurse suplimentare deoarece aceste servicii sunt deja supradimensionate, rezultatele activităţii lor fiind însă obscure. Ea ar introduce un control real asupra acestor structuri, deoarece controlul ministerial este în mod evident redundant.
• Gruparea tuturor instituţiilor de control într-o singură megainstituţie nu creşte controlul asupra lor, dimpotrivă, îl disipează. De aceea susţinem revenirea la instituţiile de control clasice care au fost comasate în Autoritatea Naţională de Control. În privinţa Parchetului Naţional Anticoprupţie, deoarece nu a avut nici un rezultat serios până în prezent, considerăm posibile două soluţii: ori desfiinţarea acestuia şi continuarea acestei funcţii în cadrul unei secţii specializate a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, beneficiind astfel măcar de anemica protecţie pe care sistemul o oferă procurorilor obişnuiţi, ori subordonarea PNA strictă Parlamentului.
• Recompensarea cu 10% a inspectorilor fiscali care descoperă fraude mai mari de 20.000 de euro. Bonusurile acestora ar putea fi astfel foarte mari, dar şi încasările instituţiei ar creşte, deci măsura nu implică nici un cost. Marea corupţie ar scădea prin aplicarea acestei măsuri, chiar şi pe termen scurt.
• Identificarea funcţionarilor corupţi de către inspectori sub acoperire. Corupţia din vămi, de exemplu, ar putea fi, în felul acesta, redusă substanţial într-un interval de câteva săptămâni.
• Susţinem măsura eliminării imunităţii parlamentare, inclusiv în privinţa reţinerii, arestării şi percheziţionării parlamentarilor. Imunitatea parlamentară trebuie să funcţioneze exclusiv pentru declaraţii politice.
• Susţinem eliminarea votului secret din Parlament şi instituirea unui sistem de contorizare a votului fiecărui parlamentar pentru fiecare lege, contorizare care să fie permanent accesibilă publicului. De asemenea, este necesară sancţionarea drastică a obiceiului unor parlamentari de a vota prin interpuşi.
• Corupţia parlamentarilor se corelează şi cu traseismul politic, de aceea susţinem înlocuirea parlamentarilor sau membrilor consiliilor judeţene şi locale care demisionează sau sunt excluşi din partidul pe a cărui listă au fost aleşi cu următorul candidat de pe listă, atâta timp cât sistemul de vot pe listă va fi păstrat.
• O măsură necesară pentru stoparea cercului vicios al corupţiei care îi afectează chiar pe cei ce ar trebui să combată corupţia este publicarea anuală, în Monitorul Oficial, a bilanţului contabil de către toate partidele, sub sancţiunea desfiinţării.
• Toţi funcţionarii instituţiilor care au atribuţii în combaterea corupţiei (magistraţi, poliţişti, inspectori fiscali etc.) trebuie să aibă obligaţia de a-şi declara anual averile personale, precum şi averile rudelor de gradul 1 şi 2, sub sancţiunea pierderii postului.
• Toate instituţiile implicate în combaterea corupţiei trebuie să aibă obligaţia de a face public un raport anual detaliat, nominal, asupra activităţii şi rezultatelor lor.
• Susţinem dreptul fiecărui cetăţean de a sesiza încălcarea Constituţiei de către autorităţi direct la instanţă, nu prin intermediul unei instituţii ce le-ar putea bloca demersul.
• Susţinem relansarea sistemului de sancţiuni administrative pentru toate categoriile de funcţionari publici. Faptul că nu există un verdict definitiv în justiţie trebuie să înceteze a mai fi folosit ca pretext pentru tolerarea corupţiei. Dacă există dovezi suficiente de corupţie, acestea trebuie să producă imediat sancţiuni administrative chiar dacă nu au reuşit încă sau nu vor reuşi niciodată să producă verdicte. La fel trebuie să determine sancţiuni imediate şi neglijenţa şi incompetenţa care se amestecă adesea cu actele de corupţie. Aceste sancţiuni ar compensa duratele de ani de zile ale proceselor, precum şi rezultatele lor imprevizibile. Ele trebuie aplicate însă exclusiv pe baza unor criterii clare, iar justificarea existenţei unor sancţiuni adminsitrative independente de verdictul justiţiei este acela că aproape întotdeauna fapta gravă de corupţie (de exemplu luarea de mită) care nu poate fi sancţionată decât prin justiţie, se asociază cu abateri mai puţin grave de la reglementări sau de la îndatoririle şi regulile specifice funcţiei publice. Doar acestea trebuie sancţionate administrativ.

URR se angajează să nu facă uz de pretextul neexistenţei unui verdict în justiţie pentru a-şi menţine în posturi demnitarii, în cazul în care asupra lor există suspiciuni întemeiate de corupţie.

6. Cum asiguraţi transparenţa relaţiilor contractuale dintre sectorul public şi sectorul privat?

Corectitudinea relaţiilor dintre sectorul de stat şi cel privat poate fi asigurată prin două mecanisme: concurenţa şi/sau controlul asupra celor care decid. Controlul de acum asupra decidenţilor este însă foarte ineficient, licitaţiile fiind trucate după unele estimări în proporţie de 90%. De aceea, concurenţa ar trebui folosită la maxim.

• Cea mai importantă metodă este externalizarea serviciilor de achiziţii publice către firme private, aflate în relaţii de concurenţă. Această măsură nu implică resurse bugetare, din contră ea ar economisi sume importante reducând adaosurile enorme practicate în achiziţiile publice, chiar şi în cele electronice. Măsura poate fi pusă în practică în valuri succesive, însă foarte rapid (1-2 luni pentru fiecare val) deoarece nu necesită resurse umane şi instituţionale importante. Primul val ar putea fi lansat în administraţia centrală (unde simplitatea produselor de birotică şi oferta foarte bogată ar uşura pilotarea sistemului), al doilea val în sănătate etc. Volumele foarte mari de achiziţii în aceste sisteme (de altfel, externalizarea nu se justifică decât de la un anumit nivel în sus) permit chiar organizarea de achiziţii paralele, cu mai mulţi furnizori de servicii de achiziţie, care să facă şi mai evidentă şi eficientă concurenţa.
• În domeniile în care decizia nu poate fi externalizată, relaţiile dintre sectorul de stat şi cel privat trebuie controlate în primul rând prin transparenţă. URR susţine introducerea obligativităţii tuturor instituţiilor de stat de a publica pe pagina lor oficială de Internet, în cadrul unei rubrici constante (standardizate pentru toate aceste instituţii) şi dispuse într-un loc vizibil, toate licitaţiile care urmează a fi derulate (cu cel puţin 30 de zile înainte), toate contractele aflate în derulare, precum şi procesele verbale ale licitaţiilor. Pe acest site orice firmă se poate înscrie ca potenţial furnizor pe portofolii de produse, urmând să fie înştiinţat prin e-mail asupra tuturor licitaţiilor la portofoliile la care s-a înscris. Pentru produsele care nu fac obiectul secretului de stat, secretul comercial nu trebuie să fie un pretext pentru obscurizarea acestor relaţii şi pentru ocrotirea corupţiei. În afara unor cazuri speciale (mai ales în domeniul militar, dar nici acolo pe tot segmentul de activitate căci doar o mică parte din ce se derulează în armată sau servicii secrete trebuie să rămână cu adevărat secret), expunerea publică a informaţiei este o datorie a statului şi un comportament pe care cei care doresc să facă afaceri cu bani publici trebuie să şi-l asume.
• Simplificarea caietelor de sarcini pentru a elimina restricţionarea interesată a participării la licitaţii. Acestea trebuie să conţină criterii funcţionale, nu tehnice, care să evalueze posibilitatea participantului la licitaţie de a îndeplini funcţiunea cerută. Spre exemplu, o companie care participă la o licitaţie pentru activitatea de taximetrie trebuie să dovedească faptul că are potenţialul necesar îndeplinirii ei, nu că are minim 60 de maşini de o anumită culoare şi un anumit tip foarte specific, cerinţe care îi scot din joc pe toţi contracandidaţii în afară de unul.

Nici una din aceste măsuri nu necesită resurse suplimentare, fiind vorba de reorganizarea unor activităţi deja existente. Dificultatea constă în coagularea unei majorităţi politice care să accepte să renunţe beneficiile ilicite ale corupţiei. Aici intervine rolul de factor de presiune asumat de URR, deoarece până acum nu s-a reuşit formarea unei astfel de majorităţi.

• Este de asemenea necesară stabilirea unor cote procentuale maxime pentru publicitatea plătită de fiecare minister, în funcţie de specificul său, care să limiteze propaganda politică finanţată de la bugetul public (precum şi controlul politicului asupra mass-media).

Alte măsuri care pot susţine limitarea corupţiei din relaţiile statului cu sectorul privat:

• Reintroducerea interdicţiei pentru primari sau consilieri locali de a derula contracte cu administraţia locală, inclusiv prin intermediari.
• Eliminarea din licitaţiile publice a celor care au datorii la bugetul public şi a celor condamnaţi în legătură cu conduita lor profesională.
• Definirea unui set de practici oneroase ale participării la licitaţii publice (concurenţă neloială, etc). Atît agenţii economici cît şi persoanele care le conduc trebuie incluse pe o listă neagră naţională, neavînd dreptul de a mai participa la licitaţii.
• Autosesizarea organelor de anchetă în cazul în care preţul final al unui contract depăşeşte cu cel puţin 10% preţul stabilit iniţial.

7. În ce moduri are acces cetăţeanul la reglementările dintr-un domeniu de interes?

Instituţiile statului ar trebui să aibă obligaţia de a prezenta reglementările relevante funcţionării ei atât în forma lor oficială, cât şi într-o formă sintetică, uşor de înţeles pentru orice contribuabil.

• Considerăm că legislaţia deosebit de complicată şi chiar contradictorie din România impune crearea în cadrul Ministerului de Justiţie a unui departament care să aibă sarcina de a furniza oricărui cetăţean toate reglementările relevante pentru subiectul care îl interesează (fără a avea însă şi obligaţia de a acorda consultaţii juridice).
• De asemenea, susţinem crearea unui departament similar în celelalte ministere (în special în cele precum Ministerul Finanţelor, unde complicaţiile sunt maxime), care să aibă obligaţia de a-i edifica pe cetăţeni, fie prin internet, prin poştă sau prin contact direct, asupra reglementărilor relevante pentru subiectele care îi interesează. Un astfel de departament are nevoie în medie de 20-30 de angajaţi pentru a-şi putea îndeplini funcţiunea, ceea ce implică costuri anuale sub 10 miliarde de lei chiar dacă el s-ar forma fără a utiliza angajaţi şi dotări deja existente în structurile ministerelor; adică o sumă pe care şi-o poate permite orice minister.
• Tot în vederea unei informări mai bune a cetăţenilor susţinem introducerea regulii ca, atunci când este modificată o lege, să fie publicate nu doar modificările făcute, ci şi noul text integral al legii. De asemenea, ar trebui introdusă regula de a nu se mai publica legi fără norme de aplicare.

8. Cum identificaţi şi semnalizaţi competenţele, procedurile şi deciziile specifice instituţiilor publice?

Una din cele mai eficiente piedici în calea transparenţei, a informării cetăţeanului şi a comunicării dintre el şi administraţie este înecarea informaţiei relevante într-o mare de informaţii nerelevante.

• Propunem adoptarea unui model minimal obligatoriu de prezentare a informaţiei, care să se regăsească atît în paginile de internet ale instituţiilor statului cât şi în celelalte forme de comunicare la care obligă Legea Transparenţei. Acest model minimal de prezentare a informaţiei trebuie să releve datele esenţiale ale activităţii instituţiei (schemă de personal, atribuţii, program de funcţionare etc.) şi ale utilizării bugetului (achiziţii, licitaţii şi orice alte contracte derulate de instituţie, exerciţiu bugetar etc.).
• Atât la nivel local cât şi central, reprezentanţii aleşi ai URR vor susţine introducerea unor proceduri de consultare a societăţii civile, inclusiv prin informarea organizaţiilor ei asupra tuturor proiectelor legislative propuse şi prin dezbaterea lor reală, nu doar pentru a satisface formal exigenţele europene.

9. Cum asiguraţi transparenţa modului de desemnare a candidaţilor pentru funcţiile de demnitate publică?

Uniunea pentru Reconstrucţia României - URR este un partid în care selecţia candidaţilor locali pentru orice funcţii este în întregime atribuţia filialelor respective. Există un profil al candidatului pentru demnităţile publice, agreat în cadrul partidului, profil axat pe competenţa candidatului.

Selectarea candidaţilor e o responsabilitate internă a membrilor fiecărei organizaţii a partidului. Controlul cetăţenilor se exercită prin vot, aşadar partidul are tot interesul să promoveze cei mai buni candidaţi. Din prima zi de campanie electorală, CV-urile tuturor candidaţilor vor putea fi găsite pe pagina de internet a URR www.urr.ro, unde se află şi CV-urile membrilor din conducerile fiecărei organizaţii de la toate nivelele, inclusiv cele săteşti.

Transparenţa în procesul de selecţie este oricum nerelevantă atâta timp cât omul politic nu este responsabilizat. De aceea, URR susţine stoparea traseismului politic prin retragerea mandatului celui care părăseşte partidul pe listele căruia a fost ales şi votul uninominal compensat în varianta propusă de Pro Democraţia (şi întregul Cod Electoral). Reducerea numărului de parlamentari, inclusiv prin trecerea la o singură cameră, ar responsabiliza mai mult parlamentarii, crescând şi eficienţa Parlamentului.

10. Cum sprijiniţi organizaţiile neguvernamentale, mijloacele de informare în masă şi sectorul de afaceri pentru a monitoriza modul în care România îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin convenţiile internaţionale anticorupţie?

Uniunea pentru Reconstrucţia României - URR are, în această fază incipientă de partid extraparlamentar, puţine din resursele necesare pentru a susţine societatea civilă în astfel de demersuri. Modalităţile care ne stau la îndemnână sunt afirmarea punctelor noastre de vedere, lobby-ul în favoarea unor proiecte ale societăţii civile (precum proiectul de lege al tichetelor de creşă) sau susţinerea publică a luărilor de poziţie ale organizaţiilor nonguvernamentale (precum în campaniile de protejare a CNSAS sau în favoarea votului uninominal, în forma propusă de majoritatea societăţii civile).