Vorbește deschis, în față, nu pe la spate sau pe la colțuri. Putem lucra împreună doar când comunicăm cinstit.
Responsabilitatea propriilor fapte
Duce la bun sfârșit și în timp util acțiunile și sarcinile pe care și le asumă sau
care îi sunt date. Dacă nu ne putem baza unii pe alții, n-avem ce căuta împreună.
Respectul față de membrii echipei
Evită în totalitate atacarea oricărui coleg de partid în public sau în mass-media.
Astfel de atacuri folosesc exclusiv adversarilor noștri politici.
Întâietatea interesului comun
Acceptă și respectă decizia majorității căci pune cauza comună
deasupra orgoliului personal.
Unitatea este cel mai mare atu.
Recursul la onoare
Refuză orice avantaje materiale necuvenite care îi sunt oferite
pentru a-și folosi calitatea de membru URR.
Nu am venit aici pentru bani.
Accentul pe inițiativă
Vine tot timpul cu idei noi și îndrăznețe în a căror realizare se implică trup și suflet.
Vremea "indicațiilor prețioase" a trecut;
a venit timpul inițiativei personale a fiecăruia.
Dreptul la a doua șansă
Recunoaște când greșește și acceptă greșelile recunoscute ale celorlalți.
Drumul înainte nu e întotdeauna drept și luminat.
Focalizarea pe soluții
Critică doar atunci când are o soluție mai bună.
Toți vrem să fie mai bine, important e să găsim calea cea mai bună.
Abordarea pragmatică
Prezintă celorlalți întotdeauna realitatea, chiar dacă aceasta nu e roz
sau îl dezvantajează.
Vrem să construim pe pământ, nu în nori.
Puterea împărtășită
Caută să se înconjoare de oameni de valoare.
Își folosește puterea pentru a crește puterea celor din jur.