Descărcaţi formatul sau

[REZUMAT]

Discuţii

DOCTRINA PARTIDULUI
Uniunea pentru Reconstrucţia României - URR

Considerente preliminare

Doctrina URR este o doctrină de centru-dreapta care îmbină direcţiile a două ideologii clasice, anume creştin-democraţia şi liberalismul. Acest aliaj ideologic se explică, în primul rând, prin exigenţele contextului politic intern. Situaţia specială a tranziţiei de la comunism la democraţie reclamă anumite strategii care nu se definesc, neapărat, în termenii concurenţei dintre ideologiile clasice. Există foarte multe măsuri care s-au luat cu mare greutate sau nu s-au luat nici până acum, măsuri ce vizează, pur şi simplu, funcţionarea sistemului democratic, fie că el este văzut din perspectiva liberalismului, social-democraţiei sau creştin-democraţiei. Pentru a lua aceste decizii indispensabile funcţionării unei societăţi normale nu e necesară o doctrină "pură" din punct de vedere ideologic, iar faptul că ele nu au fost luate atâta timp nu se datorează ataşamentului faţă de anumite valori şi principii ideologice, fie ele şi discutabile, ci unui model vicios de practică politică de care URR se delimitează tranşant.

În al doilea rând, rolul politic al ideologiilor a scăzut dramatic, în toată lumea, cu deosebire după căderea comunismului ca ideologie pură şi absolută, care şi-a arogat funcţia de a transforma în mod discreţionar realitatea. În momentul de faţă, principiul esenţial după care se ghidează partidele politice din lumea către care tinde şi România este pragmatismul, adică adoptarea de politici şi micropolitici care răspund cât mai adecvat problemelor concrete, punctuale, pe care le ridică noile realităţi sociale şi culturale, indiferent de orientarea ideologică care le-ar putea fi atribuită. Chiar dacă suntem departe de ceea ce în ţările dezvoltate se numeşte societate "postmaterială", chiar dacă avem probleme specifice, este evident că trebuie să tindem către acelaşi model de strategii politice care se inspiră din mai multe surse ideologice, deoarece acestea nu fac altceva decât să încerce să fie cât mai receptive faţă de necesităţile variate ale diferitelor grupuri sociale, având în acelaşi timp ca obiectiv prioritar implicarea cetăţenilor în actul decizional.

De altfel, nicăieri în lume, şi nici în România, partidele democratice ale trecutului nu au încercat să-şi impună cu orice preţ ideologia în dauna intereselor celor pe care îi reprezentau şi, în general, a intereselor societăţii. Istoria politicii moderne include un lung şir de hibridizări ale doctrinelor şi de ajustare a acţiunii practice în funcţie de exigenţele momentului; de multe ori s-a întâmplat ca politicieni conservatori să susţină principii liberale, sau ca liberalii să promoveze măsuri sociale. Important e ca obiectivele mari ale societăţii (iar sondajele de opinie arată că aceste obiective generale ale democraţiei şi economiei de piaţă sunt identificate ca atare de majoritatea electoratului) să fie atinse ca rezultat al unui act de guvernare eficient. Din păcate, guvernările de până acum nu au reuşit nici pe departe să producă astfel de rezultate.

În consecinţă, orientarea doctrinară a URR poate fi sintetizată în 5 direcţii principale, fiecare din ele compusă din câteva atribute ideologice. Unele dintre ele, precum proprietatea privată, responsabilitatea individuală sau iniţiativa caracterizează în egală măsură cele două orientări principale de centru-dreapta, cu diferenţe de nuanţă nesemnificative. Altele, cum ar fi pragmatismul, subsidiaritatea, democraţia directă, pluralismul sau toleranţa înclină către una dintre cele două direcţii ideologice, dar au în acelaşi timp o relevanţă clară şi pentru cealaltă, astfel că profilul final pe care ele îl compun împreună este unul coerent de centru-dreapta. În acelaşi timp, toate aceste atribute, fără excepţie, exprimă acele valori europene esenţiale care stau la baza modelului politic, social şi economic a cărui consolidare dorim să o realizăm în România.

Pragmatism şi subsidiaritate

Prima direcţie majoră include atributele pragmatismului politic şi pe cel al subsidiarităţii efective.

Pragmatismul se referă exact la un tip de politică orientată spre rezultate şi mai puţin preocupată de puritatea ideologică a soluţiilor pe care le propune. Pragmatismul e o valoare centrală a URR. El înseamnă şi asumarea până la capăt a problemelor grave cu care se confruntă România, şi susţinerea acelor soluţii cât mai eficiente de rezolvare a lor, fără a întreţine însă iluzia că ele pot fi rezolvate peste noapte prin ordonanţe de urgenţă foarte ingenioase sau prin ecouri de presă bine controlate.

Principiul subsidiarităţii are în vedere faptul că prosperitatea şi adevărata justiţie socială nu se pot asigura niciodată doar de sus în jos, nu pot fi "date" de guvern "populaţiei". Ele trebuie să se bazeze pe practici curente la nivelurile de bază ale societăţii, să fie create şi susţinute în mod continuu la nivelul celor mai restrânse comunităţi locale. Adevărata performanţă a democraţiei se creează (şi se poate evalua) la acest nivel; nu e o sarcină uşoară, fiindcă subsidiaritatea, pentru a fi funcţională, necesită o participare politică foarte ridicată, care acum nu există. De aceea, subsidiaritatea efectivă e o strategie esenţială şi în acelaşi timp un obiectiv de durată al URR.

Comunitate şi tradiţie

O a doua direcţie include atributul comunităţii puternice şi pe cel al valorizării tradiţiei.

Una din primele exigenţe ale societăţii româneşti ar trebui să fie refacerea comunităţilor puternice, funcţionale, dar nu a comunităţii amorfe impuse de sistemul comunist, care se baza pe o solidaritate a supravieţuirii. Comunitatea pe care URR doreşte s-o creeze trebuie întemeiată pe o coeziune şi solidaritate reale, care să permită atât materializarea rapidă şi eficientă a intereselor majorităţii, cât şi ocrotirea celor care au nevoi speciale, deoarece se află în situaţii speciale. Comunitatea trebuie să ofere, în măsura în care este posibil, o cât mai bună egalitate a şanselor; nu omogenizarea societăţii, ci crearea posibilităţii ca fiecare să-şi pună cât mai bine în valoare însuşirile (în primul rând prin educaţie, dar şi prin asistenţă medicală, socială etc.). Un rol esenţial în cadrul comunităţii revine familiei ca placă turnantă între indivizi şi societate; familia ar trebui să fie, în general, cea mai restrânsă dar şi cea mai funcţională "comunitate", elementul de bază al comunităţilor mai largi. În plus, familiei îi revin responsabilităţi speciale în situaţia efortului uriaş al reformării sistemului social şi politic (spre exemplu în educaţie, în adaptarea la noile condiţii), şi de aceea ea trebuie să se bucure de o atenţie aparte.

Valorizarea tradiţiei se referă la găsirea acelor metode flexibile şi creative de păstrare a tradiţiilor româneşti. Formele culturale împlinite în care se regăsesc tradiţiile noastre trebuie păstrate ca atare, ca parte a memoriei colective dar, pentru că nimic nu stagnează în lumea în care trăim, spiritul însuşi care le-a creat trebuie dus mai departe, înspre forme noi de creaţie. Este important de precizat faptul că tradiţiile româneşti nu se limitează, cum se consideră adesea, la folclor. Avem tradiţii în creaţia cultă, aşa cum avem şi tradiţii industriale; toate acestea trebuie şi ele să fie pe de o parte păstrate (conservate) ca atare, în formele lor istorice, pe de altă parte cultivate şi duse mai departe. URR consideră istoria în primul rând ca motivaţie pentru realizări viitoare, şi nu ca sursă de automăgulire sau consolare, ca destinaţie pentru evadarea din faţa greutăţilor prezentului. Privită cu discernământ, istoria noastră oferă şi modele de acţiune, şi contra-modele; oferă şi motive de mândrie şi momente de graţie, aşa cum oferă şi momente tragice a căror repetare trebuie evitată.

URR se pronunţă categoric pentru respectarea legilor şi pentru aplicarea lor în condiţii de perfectă egalitate între cetăţeni. Există însă anumite funcţii pe care legile nu le pot îndeplini, de exemplu aceea de a oferi modele de gândire şi acţiune. În general, legile trebuie să interzică săvârşirea acţiunilor dovedite a fi vătămătoare pentru indivizi sau societate, şi nu să oblige la săvârşirea acţiunilor considerate, în acel moment, că reprezintă binele moral. Aici intervine rolul esenţial al tradiţiei care, departe de a avea doar o funcţie decorativă, oferă modele de gândire şi acţiune. Doar de la acestea plecând poate fiecare să gândească şi să acţioneze liber, într-un mod care îl reprezintă doar pe el; tradiţia este cea care oferă substanţă şi continuitate vieţii în societate, şi fundalul necesar oricărei existenţe private. În acest sens, un capitol special al tradiţiei îl constituie valorile creştine. Ele sunt esenţiale în calitatea lor de principal suport al moralităţii pentru o largă majoritate a românilor. Valorile creştine au un rol esenţial în formarea celor tineri şi în crearea unor raporturi cât mai solide şi mai umane în cadrul comunităţii.

Democraţie şi conducere

A treia direcţie doctrinară este cea definită de atributele democraţiei directe şi al conducerii în echipă.

Democraţia directă poate funcţiona atât la nivel naţional cât şi local şi ea se poate manifesta în două direcţii: în primul rând, referendumuri şi consultări ale tuturor cetăţenilor cu drept de vot. În al doilea rând, iniţiative prin care electoratul propune, atunci când socoteşte necesar, adoptarea anumitor măsuri. URR propune introducerea şi utilizarea cu discernământ a formelor democraţiei directe, în special a consultărilor impuse, deoarece dacă frecvenţa acestora depăşeşte în mod sensibil nivelul de participare politică pe care îl poate oferi societatea, ele pot crea un efect advers, de îndepărtare a cetăţenilor de procesul politic. Democraţia directă este, şi ea, un indicator esenţial al gradului de evoluţie şi funcţionalitate al unui sistem politic democratic; este şi o metodă de îmbunătăţire a performanţelor acestui sistem, dar în primul rând este un obiectiv strategic a cărui realizare depinde de întrunirea mai multor factori (participare politică ridicată, stabilitate politică, coeziune socială etc.), aşadar ea este obiectiv pe termen mediu şi lung. Pe lângă aceste forme generale ale democraţiei directe, URR susţine chiar în organizarea internă a partidului cele mai directe şi mai transparente forme ale democraţiei: alegerea directă a conducerii, votul deschis (cu o unică excepţie impusă de Legea Partidelor) şi autonomia largă a filialelor, care scurtează şi ea procesul reprezentării în adoptarea unei decizii.

Conducerea în echipă e un alt element esenţial al noii viziuni asupra actului politic pe care o propune URR. Politica românească a fost şi este încă dominată de lideri discreţionari, a căror primă preocupare e nu generarea unui act de guvernare eficient, ci acapararea unei părţi cât mai consistente a puterii, chiar dacă asta se face cu preţul strivirii structurilor democratice ale propriului partid, al promovării unor personaje obediente şi şterse în eşaloanele 2 şi 3 ale partidelor, ministerelor etc., astfel încât ei să nu constituie o concurenţă reală. În sfârşit, preţul plătit pentru pofta necontrolată de putere care îi bântuie pe actualii actori politici principali poate lua forma afectării grave a echilibrului dintre puteri, de exemplu atunci când Preşedinţia încearcă să-şi extindă dominaţia, dincolo de limitele constituţionale, asupra Guvernului, sau Guvernul asupra Parlamentului. Principiul conducerii în echipă vine, de aceea, să corecteze aceste excese; el urmăreşte eficienţa ce rezultă din cooperare, în locul luptelor pentru putere care se duc mai mult în interiorul partidelor, instituţiilor şi guvernelor decât între partide.

Persoană, proprietate şi responsabilitate

A patra direcţie cuprinde ca atribute persoana autonomă, proprietatea privată şi contabilizarea responsabilităţii.

Ideea persoanei autonome se împleteşte organic cu cea a comunităţilor puternice. O comunitate puternică şi funcţională se poate forma numai din cetăţeni autonomi şi activi; o comunitate dominată de spiritul conformismului şi de acea formă de solidaritate a supravieţuirii nu va reuşi să creeze niciodată nici prosperitate, nici forme avansate ale dreptăţii. De aceea devine esenţială capacitarea politică ("politică" în sensul larg al existenţei împreună cu ceilalţi) a cetăţenilor, crearea acelor forme instituţionale care să le pună cât mai bine în valoare disponibilitatea de a se implica în administrarea treburilor publice; trebuie stimulată înţelegerea faptului că acest gen de implicare este forma ideală de urmărire a acelor interese private care au şi o relevanţă comunitară, adică marea lor majoritate.

Proprietatea privată este, alături de garanţiile legale privind egalitatea formală dintre cetăţeni, cea mai importantă bază pe care se dezvoltă acest tip de cetăţeni autonomi şi activi; din păcate, deşi principiul ei a fost îndelung clamat în anii tranziţiei, situaţia proprietăţii private nu este nici astăzi satisfăcătoare.

În sfârşit, corelativul logic al persoanei autonome şi al libertăţii de care ea trebuie să se bucure este contabilizarea strict individuală a responsabilităţii sale, o idee faţă de a cărei aplicare se manifestă multă reticenţă, dar care este indispensabilă construirii unei societăţi funcţionale. De la nivelul Guvernului până la cele ale administraţiei publice şi ale multor întreprinderi economice, responsabilitatea individuală nu este încă o regulă a jocului; ea nu este nici asumată din interior, nici impusă instituţional, ci este disipată asupra unor colective atât de largi, încât se pierde fără urmă. Această practică produce neajunsuri uriaşe: administrare dezastruoasă a ţării şi a localităţilor, servicii publice în plină descompunere, găuri în bugete, dispreţ faţă de cetăţenii obişnuiţi etc. De aceea, responsabilitatea individuală este una din condiţiile necesare trecerii de la situaţia în care pierdem toţi împreună (cu excepţiile binecunoscute), la situaţia în care putem câştiga toţi împreună. Pe de altă parte, responsabilitatea individuală trimite imediat la tema mai largă a justiţiei şi legalităţii. URR pleacă de la faptul esenţial că egalitatea cetăţenilor în faţa legii nu este încă o realitate substanţială în România şi prevede, ca principală cale de a o dobândi, consolidarea instituţiilor cu atribuţii în domeniu. Aşa-zisele campanii anticorupţie ale ultimului deceniu, cu decizii capricioase şi cu graficul arestărilor hotărât de partidul aflat la putere, nu sunt în realitate decât o lovitură grea dată instituţiilor care au sarcina de a asigura respectarea legii, deoarece le uzurpează atribuţiile. De asemenea, trebuie amintit faptul că nu doar corupţia generalizată afectează starea justiţiei în România. Incoerenţa reglementărilor şi inflaţia legislativă, împreună cu faptul cu legea nu e percepută ca un mecanism obiectiv şi transpersonal, fac ca Poliţia, Parchetul şi chiar tribunalele să ia în considerare doar anumite legi şi să ignore altele; o situaţie intolerabilă care reclamă cu necesitate soluţia amintită mai sus.

Pluralism, toleranţă şi iniţiativă

A cincea direcţie doctrinară este cea care reuneşte atributele pluralismului autentic, toleranţei reciproce şi iniţiativei libere.

Pluralismul se întemeiază pe un principiu simplu: fiecare are dreptul să se autodefinească şi să-şi afirme diferenţa. El poate suna chiar banal în formularea sa clasică, anume "fiecare are libertatea să facă ce vrea, atâta timp cât nu încalcă libertatea celorlalţi", dar realizarea practică a acestui principiu aparent banal nu e deloc simplă.

Libertatea fiecăruia de a face orice, îngrădită doar de libertatea celorlalţi, trebuie susţinută de o reală toleranţă a fiecăruia faţă de ceilalţi, de o acceptare reală a diferenţei prin care aleg ei să se definească. În plus, a trasa cu rigoare şi justeţe limita până la care poate merge libertatea de acţiune a persoanei e o operă de mare fineţe, care reclamă instituţii competente şi înalt funcţionale. Comunităţile, atât comunitatea largă naţională, cât şi cele locale, trebuie să identifice, printr-un efort de clarificare a valorilor prin care se definesc şi a proiectelor majore în care sunt interesate, acele cadre dincolo de care acţiunea individului e considerată vătămătoare. Ca şi democraţia directă sau subsidiaritatea efectivă, şi toleranţa reală între membrii comunităţii este o valoare a cărei transpunere în practică nu se poate desăvârşi pe termen scurt. Nu numai că trasarea limitelor amintite mai sus este foarte dificilă (ca şi aplicarea lor nediscriminatorie fiecărui caz în parte), dar această operaţie de cenzură se reglează după un exerciţiu îndelungat de negociere cu iniţiativele generate de interesele particulare cărora li se aplică.

Stimularea iniţiativei libere este, astfel, un alt punct esenţial al doctrinei URR. Iniţiativa liberă este văzută ca însuşi mecanismul care produce în economie prosperitatea, în societate pluralismul, în viaţa comunitară dinamismul şi în politică un act de guvernare eficient.

Considerente finale

O primă remarcă ce trebuie făcută în legătură cu doctrina URR este aceea că ea, consecventă valorii centrale a pragmatismului, reuneşte în mod intenţionat atribute de un înalt nivel de generalitate, cum sunt principiile pluralismului sau al liberei iniţiative, cu atribute mult mai concrete cum sunt cele ale conducerii în echipă sau al responsabilizării individuale. Fiecare atribut reflectă, pe de o parte, o convingere profundă, pe de alta implică soluţii ferme pentru probleme concrete. Doctrina URR este, astfel, sursa de inspiraţie pentru crearea unui program politic al URR care să fie un răspuns la programele politice prea vagi ale partidelor politice româneşti. Nu de puţine ori, atunci când ajung la putere, iniţiază politici arbitrare care nu se potrivesc prea mult propriului program, sau se potrivesc la fel de bine oricărui alt program, tocmai din cauza ambiguităţii constitutive a acestora. Evident, o cauză încă mai importantă a caracterului arbitrar al guvernărilor tranziţiei este lipsa ataşamentului real faţă de valori şi principii, fie ele şi vag exprimate.

De asemenea, o altă constatare care se poate face imediat faţă de conturul general al acestei doctrine este că ea se raportează la nişte obiective pe termen lung şi are în vedere o acţiune politică îndelungată, de construcţie prin efort constant şi plecând de la un ataşament profund faţă de ideile şi valorile asumate. Este, şi aceasta, o replică dată stilului "cosmetic" de guvernare generat de devastatoarele obsesii pentru imagine şi pentru aparenţe care au caracterizat îndeobşte guvernările de până acum. În acest sens, URR se delimitează categoric de optimismul iresponsabil şi demagogic al clasei politice actuale referitor la nivelul de democraţie şi de performanţă economică al României, precum şi referitor la condiţiile de integrare europeană a ei. Această doctrină propune, dimpotrivă, recunoaşterea situaţiei reale, aşa cum este ea, şi transformarea ei prin prisma unor ţinte precise şi printr-un efort colectiv de durată.

Doctrina URR nu este una calculată abstract, ci ea provine direct din experienţa de viaţă a celor care au fondat partidul Uniunea pentru Reconstrucţia României, precum şi a celor care au decis apoi să se alăture acestui proiect politic. Ca o consecinţă directă, statutul partidului este astfel gândit încât această relaţie directă să funcţioneze şi în viitor: orientarea ideologică şi strategiile majore ale URR vor rămâne întotdeauna vii, dinamice în sensul că, dincolo de câteva principii şi valori fundamentale ale democraţiei la care nu se poate renunţa, vor reflecta întotdeauna aspiraţiile celor care se vor alătura URR şi ale celor pe care URR îi reprezintă. Doctrina URR reflectă o anumită cultură şi un anumit mod de viaţă, care pun mare preţ pe libertatea personală, pe dinamism, pe curajul de a acţiona nemijlocit şi pe rezultatele care pot fi astfel obţinute; în acelaşi timp, însă, acest mod de viaţă preţuieşte echilibrul, luciditatea, moderaţia, respectul reciproc şi bunul simţ care trebuie să ofere o formă de comunicare şi interacţiune între oameni. Este o mentalitate care include necesitatea respectului faţă de lege indiferent de poziţia politică, socială sau economică a cuiva la un moment dat.

Acesta este şi motivul pentru care URR a ales termenul de "uniune" în locul celui de partid. URR este în primul rând o construcţie politică, dar este şi o nouă formă de comunicare şi acţiune care îşi propune să atingă un nivel de coeziune şi eficienţă superior celor pe care le-au oferit (şi le oferă încă) formele de asociere anterioare din România. Mai presus de orice, doctrina URR urmăreşte, aşa cum sintetizează şi motto-ul partidului
- "Fiecare contează" - crearea de comunităţi în care fiecare individ să fie recunoscut şi luat în considerare, care să ofere fiecăruia posibilitatea de a-şi afirma demnitatea personală şi de a-şi dezvolta umanitatea într-o manieră relevantă şi pentru aspiraţiile lui intime, dar şi pentru comunitatea în care trăieşte, aici în România.