|
Închis: 31.12.2004 |
||||
Prima pagină | Hartă site | |||
18.09.2002, conferință de presă ROMÂNIA PE BUNEDoresc să vă prezint proiectul pe care-l vom demara începând din luna octombrie, proiect aflat în strânsă legătură cu învățământul.
Schimbarea abordării în învățământ este, așa
cum spunea și Din păcate, așa cum am spus și la lansarea partidului URR din iulie, una din problemele principale pe care le vedem în România este că majoritatea adolescenților își proiectează opțiunea dorită pentru viitorul lor în altă țară și nu aici în România. A pleca devine din ce în ce mai mult soluția și a rămâne reprezintă din ce în ce mai mult o soluție de rezervă, o soluție de compromis, o soluție obligatorie pentru cei care chiar nu pot să plece. Dacă ar putea să plece, marea majoritate ar pleca. Parte dintre noi ne-am hotărât să începem și un efort civic, nu numai politic, pentru că schimbarea și reconstrucția în România are și acest aspect civic.
În acest sens am înființat o fundație - FRR - în care suntem membrii fondatori. În mod evident, împărtășim aceleași principii și aceleași valori cu cele ale partidului și vrem să transferăm din ceea ce am câștigat, din ceea ce avem valoros, fiecare în domeniul în care funcționăm, către societatea civilă. Să ajutăm societatea civilă să se miște cumva mai repede și în direcția cea mai bună.
Prin acest proiect dorim să facem o legătură care în momentul de față este inexistentă: intre o lume a afacerilor, care deține multe resurse financiare, de competență, de contact, de relații, și o lume a societății civice care nu are aproape deloc contact cu lumea afacerilor. Obiectivele noastre:
Există astfel de oameni, în mod evident ei nu sunt foarte publici, ei nu sunt prezenți zi cu zi în mass-media, pentru că nu fac nimic scandalos sau senzațional. Ei muncesc de dimineața până seara și produc pentru societate ceva. Că asta înseamnă competență, că înseamnă un serviciu, un produs, o sumă de bani, o învățătură, fiecare produce ceea ce știe el mai bine.
Vrem să facem legătura între ei, vrem să îi promovăm ca modele reale, concrete, pe acesti oameni și elevii claselor a XI-a și a XII-a, aflați la vârsta la care încep să își pună problema: eu încotro o iau? Sistemul de învățământ nu îi ajută foarte mult. Trebuie cumva să găsești niște repere prin care să afli mai multe despre cum funcționează lucrurile pe lumea asta, în mod real; toate acestea spuse de niște oameni care nu au nici un interes particular în a ni le transmite, pentru că ei sunt oameni realizați. Ei vin și împărtășesc din experiența lor, cu speranța că asta îi va ajuta pe adolescenți să facă o alegere mai bună în momentul în care vor face alegerea.
Pentru început, vom iniția proiectul în București și apoi îl vom extinde și în restul țării. Vedem aceste întâlniri nu ca monologuri în care oamenii vin și își prezintă cariera de succes, ci ca dialoguri în care adolescenții pun întrebări pe care nu le pot pune profesorilor, nu le pot pune părinților, nu le pot pune prietenilor, pentru că în mare măsură aceștia ori nu pot, ori nu știu, ori nu vor să le răspundă.
Aducem către ei oameni care pot să facă lucrul acesta, și care sunt relaxați în a face lucrul acesta și care au ce spune cu privire la acest lucru, în mod concret, consistent în timp, oameni care nu s-au creat, nu s-au realizat si care nu au căpătat consistență într-o lună sau două.
Între 1 octombrie și 15 decembrie dorim să facilităm astfel de întâlniri în liceele care-și vor manifesta interesul pentru implementarea acestui proiect.
Ele nu solicită costuri din partea liceelor. Cei care vin, vin pe timpul lor și pe bunăvoința lor, deci nu sunt implicate nici un fel de resurse financiare, discuțiile sunt absolut libere, cu temele si întrebările lansate de liceeni, neavând nici un fel de iz politic, nediscutându-se în nici un fel chestiuni legate de URR sau de alt partid, Cei care vin acolo pot fi membri în orice partid sau pot să nu fie membri ai vreunui partid, întrucât acesta nu este o problemă care să fie subiectul proiectului România pe bune.
După 15 decembrie intenționăm să realizăm un raport de evaluare a proiectului pe care să-l facem public și să vedem în ce măsură el are viață, poate crește, în ce măsura îl putem extinde și este de interes și în celelalte orașe, sau să vedem în ce măsură îl putem extinde și în facultăți, pentru că, din păcate, și acolo e o problemă. Deseori se întâmplă ca tinerii care ajung în facultăți să fie dezorientați, fără a-și da seama exact de ce au ajuns acolo, unde se duc de acolo, care-i rostul lor. Am fi foarte bucuroși dacă am reuși să realizăm un parteneriat cu mass-media în proiectul acesta. Noi am găsit deocamdată două modalități, suntem foarte deschiși la orice alte modalități.
Prima modalitate ar fi ca mass-media să
promoveze oameni care reprezintă astfel de valori, care sunt potențiale modele
în comunitățile în care trăiesc, în societățile în care trăiesc. Nu fac ceva pentru a fi cunoscuți, fac ceva pentru a realiza ceva. Și atunci zicem că poate mass-media poate face ceva, poate ajuta un pic tinerii să cunoască aceste modele. Iar a doua modalitate la care ne-am gândit este de a promova acest tip de interacțiune între oameni, o interacțiune care nu este festivistă, care nu este neapărat pentru un scop publicitar, care nu are accese politicianiste. O întâlnire normală, firească, civilizată, între oameni care sunt realizați și cei care vor să se realizeze. Și vor să se realizeze în România pe baze corecte, sănătoase.
Avem aici câteva nume ale celor care au acceptat până acum să participe la acest proiect. Vor fi mult mai mulți, deocamdată suntem la început cu proiectul, dar am zis să avem o idee împreună cam despre ce fel de oameni vorbim, cam despre ce fel de cariere vorbim, cam despre ce fel de firme vorbim. Și mai ales pentru că vorbim despre subiectul de care vorbea și Adrian mai înainte. Sunt români, sunt oameni de succes, care reușesc în medii competitive. Majoritatea acestor firme trăiesc în medii foarte competitive și la nivel internațional, iar oamenii de care vorbesc au ajuns să conducă astfel de firme, sau să conducă departamente în astfel de firme, au ajuns să conducă, la rândul lor, sute sau mii de oameni. Unii dintre ei vor fi și sunt în lista pe care voi prezenta-o acum e doar unul deocamdată oameni care au plecat din România, s-au întors și s-au realizat aici. S-au realizat și acolo, s-au realizat și aici. Vor fi si alții care, din pozițiile în care sunt, angajează oameni care au plecat și care s-au întors și se realizează aici.
Ei reprezintă pentru societate un aport concret, un aport foarte valoros. Pun oamenii la un loc, pe niște criterii de valoare, de competență recunoscută de societate și îi fac să lucreze cu scopul de a crea un beneficiu pentru ei și pentru cei de lângă ei.
Acesta este proiectul pe care îl lansăm astăzi ca și declarație și îl vom lansa și în liceele cu care vom parteneriza pe acest proiect.
Mulțumindu-vă foarte mult pentru participare și atenție, vă stăm la dispoziție pentru întrebări cu răspunsuri.
|
|
|||||||||||||