|
Închis: 31.12.2004 |
||||
Prima pagină | Electorale [ Generale | Locale ] Întâlniri/Conferințe Program Plan Campanii | Hartă site | ||
Discursul lui Sorin Stănciulescu[la lansarea candidaților URR Craiova pentru Alegerile Locale din iunie 2004]
Intrebarea fireasca in acest moment: "Cine este candidatul Uniunii pentru Reconstructia Romaniei la primaria unuia dintre cele mai mari orase din Romania?"
M-am nascut in Craiova, in urma cu 38 de ani si tot aici am absolvit Facultatea de Drept, dupa care am inceput sa practic avocatura in cadrul uneia dintre cele mai importante firme locale de avocati.
In prezent sunt presedintele Comisiei de Cenzori in cadrul Baroului Dolj.
Anul acesta sustin examenul pentru obtinerea titlului de doctor in Stiinte Economice, dupa 4 ani de cercetare in domeniul relatiilor economice internationale.
Sunt casatorit si am o viata de familie reusita.
Lucrurile aflate in proprietatea mea sunt obtinute prin munca de aproape douasprezece ore pe zi. Sunt om, nu politician.
Ce m-a determinat sa candidez pentru postul de primar al Craiovei?
Am fost surprins sa descopar in forul meu interior un lucru necunoscut pana de curand: chemarea mea catre spatiul public, vointa de a participa la administrarea nevoilor comunitatii.
Acesta este lucrul care m-a determinat sa accept propunerea onoranta a Uniunii pentru Reconstructia Romaniei de a ma pune in slujba concitadinilor mei. Consider ca sunt un om implinit, atat pe plan profesional, cat si pe plan personal si sunt ca si voi un om al cetatii.
Am pornit pe aceasta cale in care cred cu din ce in ce mai multa convingere, traind pur si simplu in orasul nostru unde, in fiecare zi, vad ca problemele cu care se confrunta prietenii mei, vecinii, colegii si multi altii, nu gasesc nici un fel de ecou, de aderenta in preocuparile celor care au promis pe rand in ultimii 14 ani ca vor rezolva cele mai multe din aceste probleme.
Problemele de care vorbesc sunt nevoi elementare ale noastre: apa, caldura, asfaltul, curatenia si altele asemenea.
La baza nesolutionarii acestor probleme s-au asezat viguros atitudinea si mentalitatea gresite ale functionarului public. El trebuie detronat, trebuie asezat in slujba noastra. Tinerii craioveni din vremea revolutiei au sperat ca in cativa ani totul va intra in normalitate. Nu numai ei au avut parte de deziluzii. Tinerii de astazi nu mai viseaza. Sunt mai hotarati, sunt pragmatici. Vor intr-adevar sa nu mai astepte nimic de la altii, vor sa faca ei ceva.
Nu am auzit in toti acesti ani, de exemplu, ca o persoana care accidentandu-si masina intr-o groapa din asfalt si facand o cerere de despagubire la primarie, sa primeasca alaturi de scuze si contravaloarea stricaciunilor provocate. Mai grava este incetatenirea sentimentului in fiecare dintre noi, aceia care cadem in gropile umplute cu nepasarea edililor, ca nu are nici un sens sa ne mai adresam cu astfel de cereri, cata vreme pe langa nepasarea de care vorbeam ne vom lovi si de dispretul acestor edili. Cu alte cuvinte, gropile orasului nostru, in loc sa fie acoperite cu asfalt, sunt umplute jumatate cu nepasare si jumatate cu dispret.
Actualii administratori ai interesului public nu ar trebui sa ne mai promita ca in urmatorii 4 ani vor asfalta drumurile pentru ca nu-i mai credem. Dar ar putea sa promita ca vor confectiona harti cu locatia gropilor pentru ca noi sa le putem ocoli.
Contracandidatii mei, cei care deja au indeplinit o functie sau alta in administratia locala nu au nici un drept si nici o scuza in a aborda problemele noastre. La fiecare 4 ani ei, sau partidele lor, nu fac altceva decat sa promita, iar la sfarsitul mandatului sa inventeze scuze pentru esecul lor. Pentru ca sa-i credem astazi ar fi trebuit ca in momentele in care nu reuseau din motive obiective sa-si indeplineasca promisiunile sa iasa in fata comunitatii prin vointa careia au fost învestiti si sa spuna de ce s-a intamplat ca o oarecare problema sa nu poata fi rezolvata.
Ideea centrala a motivatiei candidaturii mele este credinta ca cel mai important lucru pentru un ales local este daruirea cu care abordeaza rezolvarea problemelor comunitatii. Acest lucru nu se dobandeste, este innascut si inseamna ca o data ajuns in scaunul de primar sa renunti la interesele personale, ori de grup, si sa te dedici in intregime binelui public.
Daca nu ai o astfel de vocatie, atunci inseamna ca vei face o societate comerciala cu sediul in Primarie, unde nu intamplator cetatenii nu au ce cauta, nici ei, nici problemele lor.
In campania electorala, omul obisnuit se va confrunta cu ipocrizia, prefacatoria celor care desi spun ca fac, nu fac, spun ca ii intereseaza, dar nu ii intereseaza, spun ca nu au nici un interes, dar au toate interesele din lume. Din pacate, acest razboi este pierdut inca de la inceput de noi, oamenii obisnuiti, pentru ca ne confruntam cu profesionisti ai ipocriziei. Si, din lehamite, jumatate vom sta acasa, jumatate vom vota cu nu conteaza cine.
Pe de o parte exista dorinta noastra de a schimba lucrurile, de a instaura o stare de normalitate, pe de alta parte exista atitudinea functionarului public arogant, ostil, distant, indiferent.
De fapt, priveste la ultimul functionar din primarie si vei intelege cum gandeste primarul.
Trebuie sa trecem de la o primarie reduta la o primarie a dialogului. Daca vom castiga alegerile si vom intra in primarie, usile vor ramane deschise. Se vor vedea beneficii imediate, atunci cand locuitorii Craiovei vor apela la serviciile publice. Vor fi intampinati de catre functionari amabili, cooperanti, pe care sa nu-i bata gandul interesului personal.
Inchei prin a va oferi angajamentul meu ferm de a ramane in parametrii personalitatii mele de astazi: un om obisnuit, decent. Promit ca toate eforturile de care voi fi in stare sa le directionez spre realizarea obiectivului nostru comun: o Craiova prospera, civilizata, curata.
Va multumesc,
Sorin Stănciulescu Candidat la Primăria Municipiului Craiova Vicepreședinte,
CDJ Dolj
|
|
|||||||||||||