Din 1992, de la primele alegeri locale, cu cîteva luni înaintea acestora, gospodarii Iaşilor descoperă că, pe lîngă cartierele centrale şi rezidenţiale, oraşul mai are o mulţime de cartiere uitate de-a lungul mandatelor. Şi atunci începe să fie ridicat ritmic gunoiul, să se plombeze unele găuri din asfalt, să fie vopsite bordurile străzilor mai importante, să se cureţe spaţiile verzi. O dată la patru ani, înaintea alegerilor, ca şi cum ar fi vorba de cartiere de mîna a două, locuite de cetăţeni de categoria a doua. Aşa s-a întîmplat în 1992, în 1996, în 2000, aşa se întîmplă şi acum. Locuiesc într-un asemenea cartier şi ştiu bine despre ce vorbesc. Şi încă e bine, pentru că, înainte de revoluţie, în siniştrii ani optzeci, cînd locuiam într-un alt asemenea cartier, nu-şi amintea nimeni niciodată de noi, pentru că nu era vorba de alegeri adevărate.

Dacă acest mod de a percepe oraşul şi a înţelege administrarea lui va continua, e limpede că în curînd vom avea, la propriu, două oraşe într-unul singur. Mai precis vom avea un oraş cît de cît gospodărit şi imense suprafeţe de mahalele de blocuri coşcovite şi străzi arătînd ca după bombardament, în degradare continuă. Deja, de altfel, diferenţele sînt atît de mari încît mă întreb dacă vor mai putea fi vreodată eliminate. Dacă actuala "viziune administrativă" va continua să funcţioneze e limpede că nu vor putea să dispară, nici măcar nu se vor atenua.

Nu e greu de sesizat aici supravieţuirea mentalităţii comuniste după care e mai important cum pare ceva, un oraş de pildă, nu cum este în realitate. Cosmetizăm ce se poate cosmetiza şi vizitatorii nu vor observa cum stau lucrurile în realitate. Facem vitrina în centru şi în cartierele rezidenţiale şi aplicăm fard pe restul oraşului, că doar turiştii n-or să se ducă în mahalale. O mentalitate de două ori eronată. În primul rând, un oraş nu e gospodărit "pentru turişti", ci pentru proprii săi locuitori. În al doilea rând, nimeni nu poate împiedica un vizitator să se ducă în fostele "cartiere muncitoreşti", actualele "cartiere populare", că ne-am democratizat!, ca să perceapă părţile exotice ale bravului nostru oraş.

Dar este şi o atitudine nedreaptă - şi locuitorii de categoria a doua plătesc impozite şi au dreptul la atenţia Primăriei. Şi cum densitatea populaţiei este mai mare în aceste cartiere de blocuri înghesuite, furnizează bugetului chiar sume mai mari decît cartierele centrale şi rezidenţiale, mult mai relaxate demografic.

Când voi fi primar, această nedreptate va înceta şi voi încerca să refac unitatea oraşului, aflat în pragul unei sciziuni de fapt. Poate faptul că, din 1961 încoace, am locuit în mai toate zonele oraşului - Copou, Centru, Nicolina, Păcurari, Tărăraşi, Alexandru cel Bun - m-a ajutat să înţeleg mai bine necesitatea depăşirii acestei situaţii absurde. Nu e vorba, desigur, de persecutarea "carierelor bogate", ci de o minimă echitate a actului administrativ. Cred că această viziune integratoare şi corectă faţă de toţi cetăţenii, inclusiv faţă de cei din "cartiere", ar putea salva oraşul de la catastrofa urbanistică, economică, ecologică şi chiar estetică spre care se îndreaptă. Şi mai cred că acest lucru este posibil doar prin mijlocirea unui primar şi a unui consiliu local "pentru toate cartierele". Aşa ceva nu am avut pînă acum, dar am putea avea dacă voi fi votat împreună cu echipa mea de consilieri.

Un primar pentru toate cartierele! De asta avem nevoie.

Dacă dorim să trăim cu toţii în acelaşi oraş.

Dacă nu, nu.

Liviu Antonesei

Candidat URR la Primăria Iaşi

O administraţie modernă
pentru Iaşi

Am promis că nu voi veni în faţa cetăţenilor Iaşilor cu "programe minunate", pe care nimeni nu le poate pune în aplicare şi se care suntem cu toţii sătuli de la Ceauşescu încoace. Şi mă ţin de cuvânt.

Ceea ce propun astăzi sînt câteva principii şi direcţii, simple şi clare, ce pot asigura însă administraţiei locale rapiditate, realism, responsabilitate, echitate faţă de toţi locuitorii, deci indiscutabilul caracter de modernitate ce caracterizează orice administraţie din lumea pe care o numim, pe bună dreptate, "civilizată" şi spre care, cu voia ori fără noastră, ne îndreptăm din momentul în care am optat pentru integrarea în instituţiile europene şi euro-atlantice.

Este imposibil să trăieşti într-un oraş de "cinci stele" cu o administraţie de "lumea a treia".

Deci, o altfel de administraţie a oraşului, trebuie să fie:

Conştientă de sine - deci în stare să înţeleagă corect raporturile dintre administraţie şi cetăţeni. Nu cetăţenii sînt la dispoziţia Primăriei, cum încă se mai crede, ci exact invers; nu cetăţenii sînt la dispoziţia edililor şi a funcţionarilor publici, ci exact pe dos, pentru că primii îi plătesc pe cei din urmă ca să se ocupe de treburile obştii;

 

Echitabilă - adică să trateze egal pe toţi cetăţenii oraşului, pentru că toţi sînt contribuabili, şi toate cartierele oraşului, pentru că trebuie să ieşim din situaţia absurdă a "două oraşe" - de "sus" şi de "jos" -, care neglijează în mod nepermis cartierele zise "populare".

 

Responsabilă în estimarea veniturilor şi în alocarea cheltuielilor bugetare, în funcţie de resursele reale şi de priorităţile oraşului, nu de efectele "de imagine" ori de voluntarismul edililor.

 

Transparentă - toate deciziile Primăriei şi Consiliului Locale sînt acte publice, deci cetăţenii şi presa trebuie, cum o şi cere şi legea de altfel!, să aibă acces neîngrădit la ele. În cazul investiţiilor mari, este necesară dezbaterea publică şi chiar consultarea efectivă a populaţiei.

 

Dinamică - prin urmare, capabilă să ia decizii în funcţie de schimbările de situaţie şi de feed-back-ul venit dinspre cetăţenii oraşului. Însă, prin dinamism înţeleg şi capacitatea administraţiei de a elabora proiecte oportune şi fezabile pentru a avea acces la sursele europene - şi internaţionale în general - de finanţare nerambursabile ori parţial nerambursabile. Bugetul Iaşilor este relativ consistent, însă insuficient pentru modernizarea de ansamblu a oraşului, pentru regăsirea unităţii sale urbane pierdute. Aceste noi surse vor putea susţine marile investiţii în refacerea infrastructurilor, dar şi programele sociale de amploare, cum este cel referitor la locuinţe pentru grupurile vulnerabile: tinerii, persoanele defavorizate economic şi social etc.

 

În opinia mea, dacă aceste cinci principii / direcţii minimale, simple şi clare pe cît mi-a fost posibil să fiu eu simplu şi clar, vor fi respectate cu stricteţe, sînt toate şansele ca Iaşii să se poată bucura de o cu totul altă administraţie locală decît cea de care a avut parte pînă acum. Au mai existat cîteva astfel de tentative pînă acum. Prima este reprezentată de primariatul Manciuc care însă, din cauza condiţiilor comunismului, s-a desfăşurat cu securea presiunii politico-ideologice asupra capului. Cealaltă, în condiţiile democraţiei de tranziţie, aparţine regretatului Emil Alexandrescu, care din păcate a plecat mult prea devreme dintre noi şi nu a avut vreme să-şi ducă proiectele la bun sfîrşit. Amîndoi au iubit Iaşii şi, cred, asta ar trebui să fie principala calitate a unui primar - să-şi iubească oraşul, poate mai mult decît pe sine însuşi şi pe apropiaţii săi. Restul, adică soluţiile urbanistice, bugetare, legale etc, restul va veni de la sine.

În ce mă priveşte, iubesc acest oraş de care, cel puţin de două ori pînă acum, nu m-am putut despărţi, deşi mi se ofereau soluţii de viaţă personală infinit mai bune decît am avut aici, deşi nu-s dintre cei care ar avea motive să se plîngă.

Asta este, să iubeşti o ţară, un oraş, un loc de pe acest pămînt pare mai degrabă o fatalitate de nedepăşit decît o opţiune raţională!

Liviu Antonesei

Candidat URR la Primăria Iaşi