|
Închis: 31.12.2004 |
||||
Prima pagină | Hartă site | |||
22.08.2004
Conferință de presă URRBucurești, 22 septembrie 2004, sediul URRUniunea pentru Reconstrucția României - URR a organizat miercuri, 22 septembrie, o conferință de presă care a avut ca subiect retragerea domnului profesor Marian Țața din cursa pentru funcția supremă în stat. Cu această ocazie a fost prezentat noul candidat URR la președinția României.
Decizia domnului profesor Țața a fost motivată de acesta prin faptul că, deși propunerea candidaturii sale a fost determinată de membrii URR și susținută prin votul organizațiilor URR, simpatizanții noștri din întreaga țară au insistat pentru un candidat tânăr, reprezentativ pentru media de vârstă a membrilor URR. În cadrul conferinței, domnul profesor Marian Țața a mai precizat că retragerea sa din cursa pentru președinție nu însemnă și retragerea din echipa URR, dimpotrivă, va rămâne alături și va fi unul dintre consilierii noului candidat al Uniunii pentru Reconstrucția României.
Noul candidat URR, Ovidiu Tudorici a declarat că: "mi-am construit o carieră de succes înconjurându-mă de oameni de valoare, în toate regiunile țării, și am văzut nemulțumirea tuturor față de cum sunt conduse treburile în administrația centrală și locală. Vedem peste tot o clasă politică care nu ne reprezintă și eu am convingerea că România are nevoie de lideri noi, care să se implice în viața publică. E vremea tinerei generații să demonstreze ce poate. Pentru aceasta e nevoie de încrederea fiecăruia că se poate trăi mult mai bine în țara asta. M-am săturat să traiesc într-o țară tolerată la marginea Europei și vreau să reconstruiesc o Românie a normalității, care să intre în Europa cu fruntea sus."
Ovidiu Tudorici este membru fondator și vicepreședinte al Organizației Locale URR din Câmpulung Moldovenesc din luna martie 2004, iar din mai este președintele organizației Județene URR Suceava. El nu a mai făcut parte din nici un alt partid.
În prezent este viceprimar al municipiului Câmpulung Moldovenesc, făcând parte din echipa URR-ului care a câștigat alegerile locale din iunie 2004. .
Alte legături privind conferința:Comunicat de presă cu ocazia conferinței
|
|
|||||||||||||