Dragi participanţi,

Programul nostru de politici sectoriale se numeşte "Drumul spre normalitate". Poate părea paradoxal să-ţi stabileşti drept obiectiv normalul şi nu excepţionalul. Fiecare dintre noi ne-am făcut însă un necesar obicei din a trata realul şi nu imaginarul când ne gândim la viaţa de zi cu zi. Ceea ce-i lipseşte României astăzi este normalitatea, de situaţii excepţionale lovindu-ne la tot pasul.

Este excepţional să parcurgi străzi întregi pe care maşinile sunt parcate pe trotuare iar pietonii merg pe carosabil, este excepţional să ţi se taie ţie căldura pentru că vecinul n-a plătit-o pe a lui, este cu totul şi cu totul excepţional şi unic în lumea civilizată să nu poţi primi o factură într-un magazin fără să reciţi ridicol codul fiscal şi contul din bancă al firmei pe care o reprezinţi, şi aşa mai departe. Dar nu vreau să insist pentru că situaţii excepţionale de tot felul ne agresează fiecăruia, bunul simţ şi nevoia de normalitate în fiecare zi.

Noi, cei care am pus bazele URR, am decis să începem să construim normalitatea şi prin mijloace politice pentru că turul doi al alegerilor prezidenţiale din anul 2000 ne-a arătat dintr-o dată zăbrelele cuştii pe care până atunci o numeam cu mândrie globul de aur al libertăţii şi prosperităţii personale. Felul în care fiecare dintre noi a ţinut cu dinţii de această libertate personală prin neimplicarea în politică a fost, din nefericire, cel mai eficient ajutor pe care l-am putut da acelora care, în schimbul iluzei libertăţii noastre individuale, obţineau atunci, chiar cu votul unora dintre noi, realitatea subjugării noastre colective.

Rămânând independenţi i-am lăsat să se organizeze politic pentru a ne dicta voinţa lor, ceea ce şi fac nestingheriţi de 3 ani încoace.

Judecata noastră a fost atunci şi rămâne şi acum, că singurul fel în care ne putem apăra eficient interesele individuale este să ne organizăm politic, ca grup. Astăzi, foarte mulţi membri URR fac parte din clasa mijlocie, încă în formare în România. Descoperim, din ce în ce mai mulţi, că dacă vrem să creştem într-un mod corect şi sănătos, e absolut necesar să ne exprimăm politic, într-un fel diferit de politica la care asistăm de 14 ani.

În viziunea noastră, performanţa politică înseamnă administrarea cât mai eficientă a resurselor pe care o ţară le are sau le poate atrage, în folosul cetăţenilor acelei ţări. Această definire poate părea nefirească în condiţiile clasei politice româneşti de azi, dar vrem nu vrem, ne apropiem constant de Europa şi acolo, ea este o realitate.

Fundamental pentru crezul nostru politic este dreptul fiecăruia de a alege, de a decide pentru sine. Fie că e vorba de servicii medicale, de unităţi de învăţământ, de fonduri de pensii publice sau private sau de orice altceva. Acum, economia României nu este una funcţională pentru că societatea românească nu este una funcţională. În cele mai multe din situaţiile zilnice în care ar trebui să putem alege ce considerăm că e cel mai bine pentru noi, de fapt, nu avem de unde alege. Alegerile sunt făcute de stat în numele nostru, pe banii noştri, în general în avantajul cohortei lui de stăpâni şi slujitori. Asta nu e normal şi e un lucru esenţial pe care vrem să-l schimbăm.

Un al doilea lucru pe care vrem să-l schimbăm este relaţia dintre stat şi cetăţean. În acest moment statul este stăpânul cetăţeanului şi nici asta nu e normal. Când avem o problemă de rezolvat, ne îndreptăm către instituţiile statului cu o mare strângere de inimă, şi nu de puţine ori şi cu o strângere de portofel. Nu ştim niciodată dacă şi în ce condiţii statul, prin reprezentanţii săi lipiţi de scaune pe vecie, ne va face imensa favoare de a ne acorda drepturile care ni se cuvin.

Un al treilea lucru pe care vrem să-l schimbăm este dificultatea noastră, a tuturor, de a ne uni şi de a ne organiza riguros pentru a ne apăra interesele. Spiritul comunitar este pus la grea încercare în România zilelor noastre şi vrem ca prin URR să dăm un exemplu, al clasei mijlocii, că se poate şi că merită efortul de a lăsa puţin de la tine pentru binele comun.

Convenţia de astăzi marchează intrarea URR în linie dreaptă pentru alegerile de anul viitor. Intrăm într-o luptă inegală, chiar foarte inegală, dar asta nu este o surpriză, am ştiut-o de la bun început.

Alegerile locale vor reprezenta pentru noi un prim test şi de aceea ne vom concentra resursele pe un număr de judeţe, cu precădere din Transilvania, pentru a ne pune în practică ideile şi strategia. Vom clădi un mesaj bazat pe ceea ce suntem: oameni tineri, dinamici, hotărâţi, care am reuşit muncind cinstit şi care vrem să extindem acest model de succes şi în politică, începând cu 2004 şi continuând până când el va fi regula, nu excepţia.

Aşa cum am început la Arad, vom face echipă în acest demers şi cu oameni de valoare, în special tineri, care au mai avut activitate politică în alte partide democratice, oameni care ne împărtăşesc valorile şi modul de acţiune şi care au demonstrat până acum un comportament compatibil cu al nostru.

Vom transmite mesajul nostru prin mijloace non-convenţionale şi într-o anumită măsură non-mediatice. Din păcate pentru România anului 2004 modelul din care avem cele mai mari şanse să ne inspirăm este cel al acţiunilor opoziţiei din perioada premergătoare alegerilor care au dus la răsturnarea lui Miloşevici în Iugoslavia, când, ca şi aici, oligarhia aflată la putere deţinea controlul cvasi-total asupra mijloacelor media.

Fiind realişti, în cazul de faţă nu sperăm să răsturnăm noi PSD-ul de la putere dar suntem convinşi că putem coagula un electorat consistent, sătul de alternanţa între rău şi mai rău, de pe urma căruia, au dus-o mai bine doar politicienii.

În funcţie de rezultatele obţinute la alegerile locale şi de clarificarea condiţiilor de desfăşurare ale celorlalte, vom pune la punct strategia pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale.

Ceea propunem alegătorilor este normalizarea vieţii cotidiene sub mai multe aspecte:

• un sistem de sănătate în care să predomine serviciile private, mult mai civilizate şi mai corecte decât cele actuale oferite de stat;
• un sistem de educaţie bazat pe competiţie între instituţii de stat şi instituţii private care să genereze la toate nivelele absolvenţi care pot, nu doar roboţi de memorat care ştiu;
• un sistem de justiţie cu procurori care nu mai sunt sub autoritatea Ministerului Justiţiei, adică expuşi sistematic comenzilor politice şi cu avocaţi care nu mai pot pleda în calitate de parlamentari;
• un sistem de protecţie socială bazat din ce în ce mai mult pe pensii private şi pe subsidii direcţionate precis şi justificat;
• o administraţie publică centrală şi locală mult mai redusă numeric, ai cărei angajaţi sunt evaluaţi bianual prin chestionare de satisfacţie (sau de insatisfacţie) completate de clienţii fiecărei unităţi administrative;
• o agricultură cu suprafeţe aflate exclusiv în proprietate privată, care să facă inutile nesfârşitele importuri de legume şi fructe din ţări deşertice, care să încurajeze activ fermele şi expoloatările medii, singurele ce pot genera bunăstare în rândul populaţiei rurale;
• şi, în sfârşit, normalizarea vieţii noastre printr-o economie în care statul să nu mai fie în acelaşi timp şi arbitru şi cel mai influent jucător, în care statul să nu mai poată executa orice agent economic fără ca el să poată fi vreodată executat, şi mai ales, o economie în care tu să câştigi din munca ta mai mult decât câştigă statul din munca ta.
  

Am să mă refer acum la un subiect care a fost foarte mediatizat în ultima vreme şi fac acest lucru deoarece el a reprezentat de la bun început un element esenţial al viziunii noastre despre dinamizarea autentică a economiei româneşti şi, pe cale de consecinţă, de îmbunătăţire rapidă a nivelului de trai.

E vorba despre credit; nu despre creditul luat de la Bancorex cu scopul de a nu mai fi înapoiat niciodată, ci despre milioanele de credite care ar trebui luate de cât mai mulţi români cu scopul de a începe o afacere sau de a achiziţiona bunuri sau servicii, intrând astfel într-un circuit economic oficial, competitiv şi dinamic care stârneşte în rândul clasei mijlocii din orice ţară nevoia presantă de a se bucura de produsele dorite în locuinţele personale şi nu de a le admira doar în vitrinele magazinelor.

Atâta timp cât majoritatea românilor vor cheltui doar ce câştigă net de la o lună la alta economia românească nu va avea nimic de-a face cu cele europene. Creditul pe câţiva ani pentru produse electrocasnice sau cel ipotecar pe 10 sau 20 de ani îi determină pe toţi cei care au apelat la el să-şi caute slujbe din ce în ce mai bine plătite,
să-şi planifice şi să-şi ierarhizeze cheltuielile, să muncească mai mult sau în mai multe locuri dacă vor să-şi permită mai multe. Sistemul e nemilos, în sensul că obligă la muncă şi la o preocupare continuă pentru surse noi de venit dar e singura soluţie pentru a scoate România din starea de letargie şi de dependenţă aproape patologică de pomana oferită de-a valma de guvernanţi iresponsabili sau incompetenţi.

Exact în acest moment, în care instituţia creditului începuse să ia avânt, Banca Naţională a decis că e cazul să tragă frâna de mână în cel mai pur stil al economiei de comandă - îngreunând băncilor private acordarea acestor credite pe motivul pericolului nerambursării acestora. Am să vă dau o cifră şocantă, furnizată la Forumul Bancar Român de acum două săptămâni, de reprezentanta unei importante bănci private care are o activitate foarte consistentă în domeniul creditului de consum. Rata de nerambursare a creditelor de consum acordate de banca respectivă este de 0,04%, cifră neegalată, după ştiinţa mea, nicăieri în Europa. 0,04%. Ca şi la ghişeele de impozite şi taxe, şi la bănci, românii par a fi foarte buni platnici. Ne tăiem singuri craca de sub picioare neexploatând puţinele oportunităţi pe care economia românească le oferă în prezent acelora dintre români care vor mai mult şi care sunt dispuşi să plătească mai mult şi să muncească mai mult pentru asta.

Rolul principal al politicienilor nu e să-i ajute pe cetăţeni să trăiască mai bine; asta e secundar. Principal e să nu-i încurce. Să le permită să-şi asume riscuri, să înveţe să le facă faţă şi să culegă roadele curajului lor. Atâta timp cât instituţiile statului şi reprezentanţii lor vor pretinde că ştiu mai bine decât oamenii ce trebuie să facă fiecare cu banii lui, integrarea în Europa va rămâne doar un slogan. Un slogan fluturat cu zâmbetul pe buze de politicieni care şi-au integrat deja conturile în economii mult mai funcţionale decât a noastră.

Am convingerea că ziua de azi e una foarte importantă pentru mulţi dintre noi. E o zi în care vedem clar că nu suntem singuri în aspiraţiile şi în eforturile noastre. Că am început să construim pentru noi şi copii noştri şansa unei normalităţi pe baza căreia cei ce vor veni după noi vor putea concepe performanţe de excepţie prin care România şi românii să se poată aşeza, distincţi şi respectaţi, în familia europeană.

Vă mulţumesc.