Radio Deutsche Welle, Luni, 8 decembrie 2003

Un nou partid, o nouă speranţă

M-am întrebat adeseori ce anume separă lumea politicienilor de lumea cetăţenilor care îi aduc la putere, fără a avea un beneficiu de pe urma acestui fapt? Cred că îi separă, în primul rând, lumea în care trăiesc.

Politicienii îşi iau voturile dintr-o lume, dar funcţionează într-alta, complet diferită. Politiceinii au nevoie de voturi pentru a ajunge la putere, dar, pentru a putea beneficia cu adevărat de roadele puterii, au nevoie în special de consimţământul şi colaborarea celor care posedă deja putere. La noi, se ajunge la putere potrivit unei logici, dar se uzează de ea potrivit alteia, care nu îi seamănă. Vreau să spun prin asta că politicienii şi alegătorii lor trăiesc în aceeaşi lume numai în timpul alegerilor şi trăiesc în lumi diferite, după aceea.

Societatea românească pare a se fi resemnat cu acest dublu regim: de nevoi şi, nu în ultimul rând, de logică. Politicienii iubesc democraţia, pentru că ajung la putere prin ea, dar iubesc mult mai mult lumea puterii, cu logica şi nevoile specifice, de îndată ce se instalează în ea. Până acum nici un partid nu a ieşit din această logică binară, care pretinde ca una să spui în alegeri şi alta să faci când ajungi la putere. Din acest motiv, cetăţenii români cunosc două valori de adevăr: sunt, pe de o parte, cei care vor binele comun, dar nu au mijloacele de a-l face: aceştia sunt cetăţenii obişnuiţi, alegătorii, sau politicienii care încă nu au fost aleşi; şi sunt, pe de alta parte, cei care ar avea mijloacele de a face binele comun, dar care, pentru că au ajuns la putere, nu mai vor să-l facă: aceştia sunt politicienii, după ce au fost aleşi. La noi, cine vrea binele, nu-l poate face; iar cine-l poate face, nu-l mai vrea. Dincolo de nesfârşita trăncăneală a demagogiei politice - despre democraţie, alegeri libere, responsabilitate, control cetăţenesc şi aşa mai departe, acesta este adevărul gol-goluţ. Toate discursurile politicienilor sună la fel, indiferent de orientare. Singurul care suna diferit, în corul politicii noastre, este discursul naţionalist şi xenofob al Partidului România Mare. Dar această diferenţă nu este în favoarea cetăţeanului, ci împotriva intereselor lui.

Din 1990 încoace, în calitate de cetăţean, am asistat la multe întruniri de partid, dacă se întampla să fie publice. Simţeam că e una din datoriile mele cetăţeneşti. Am întâlnit peste tot acelaşi politicianism verbal greu digerabil. Aceeaşi limbă de lemn a democraţiei fals-binevoitoare, acelaşi discurs de generalităţi pompoase, aceleşi banalităţi economice, aceeaşi ipocrizie.

După cum în drept erorile de procedură trădează întotdeauna o încalcare materială de lemn a programelor lor.

Ei bine, pot spune cu toată certitudinea că a apărut un partid politic cu un sunet diferit. Este vorba de Uniunea pentru Reconstrucţia României, pe scurt, URR, a cărei primă Convenţie Naţională a avut loc duminică, 7 decembrie. Am auzit prima oară de acest partid acum doi ani, când conducerea lui a avut ideea insolită de a cere audienţă la membrii Grupului pentru Dialog Social, cu scopul de a-şi prezenta intenţiile, programul şi modalităţile de acţiune. Nici un partid nu mai avusese ideea de a se prezenta în faţa organizaţiilor societăţii civile, înainte de a se prezenta corpului politic, pentru lupta politică. Oamenii pe care i-am văzut atunci erau tineri, serioşi, corecţi, modeşti şi, ceea ce m-a intrigat cel mai mult, vorbeau ca niste oameni obişnuiţi. M-a frapat să aud din gura lor că motivul pentru care s-au organizat politic într-un partid a fost voinţa lor disperată de a nu pleca, ceea ce le-ar fi venit mai la îndemână, deoarece sunt tineri de succes în domeniile lor profesionale, ci de a rămâne în ţară, care e lucrul cel mai greu. De ce a ajuns pentru un tânăr dinamic să fie mai greu să trăiscă în ţară, decât să emigreze? Datorită faptului că, la noi, politicienii şi alegătorii trăiesc în aceeaşi lume numai în timpul alegerilor şi trăiesc în lumi diferite, după aceea. Pentru că atunci când întrebi, ca simplu cetăţean, nu ţi se răspunde; când vorbeşti, nimeni nu te ascultă; când eşti cinstit, nu ai nici o şansă; iar după ce ai votat, politicienii nu-ţi mai dau nici o atenţie. Ei bine, tinerii care s-au strâns laolată în URR au decis să dea lupte nu cu România, ci cu cei care ne fac, aici, viaţa detestabilă. Speranţa mea e alături de ei.

Din Bucureşti, pentru Detsche Welle, v-a vorbit H.R. PATAPIEVICI