2004 - punctuale Gratierea lui Cozma [17.12] Epoca Iliescu a decedat [15.12] Libertatea încătuşată [08.10] PSD şi raportul de ţară [08.10] 2003 - punctuale Copiii străzii [23.11] Constituţia [08.10] Poliţiştii-benzinari [04.08] Statistică [21.07] Derogări ... [07.07] Mamutul administraţiei[15.06] Normalitatea criticii [25.05] Hoţia de stat [17.05] Socialismul "creştinesc" [09.05] Libertatea de exprimare [21.04] Cercul puterii [16.04] Redistribuirea [05.04] Anticorupţie [22.03] CNSAS [15.03] Codul Muncii [10.03] Sănătate [03.03] speciale România cui? [31.05] Perversiunea diplomaţiei [30.04] Războiul din Irak [25.03]

Discuţii 

07.07.2003

Derogări de la normalitate

Aşa cum era de aşteptat, PSD a modificat imediat după adoptare şi textul Legii Anticorupţie, cum o făcuse şi cu alte numeroase legi sau ordonanţe de urgenţă. Deşi stabilise şi adoptase după bunul lui plac conţinutul Pachetului Anticorupţie, evitând dezbaterile parlamentare prin procedura asumării răspunderii, guvernul şi-a dat seama în urma nemulţumirilor mari create chiar în rândul propriilor parlamentari că textul e perfectibil.

Însă obiectivul modificării nu a fost eliminarea carenţelor grave ale pachetului legislativ despre care întreaga opoziţie şi întreaga societate civilă au susţinut, pe bună dreptate, că mai degrabă maschează decât combate corupţia, ci relativizarea în beneficiu propriu a instituţiei incompatibilităţii. Ca urmare, nu doar guvernul, ci şi Preşedinţia a dobândit dreptul de a propune derogări de la incompatibilitate pe care parlamentarii PSD să le accepte cu bucurie.

PSD şi-a autoacordat astfel privilegiul unor demnitari care în acelaşi timp fac parte din structurile puterii, din Parlament, guvern sau Preşedinţie, dar care reprezintă şi interesele PSD în unele bănci sau în audio-vizual. Dan Mircea Popescu, Florin Georgescu sau Corina Creţu sunt câţiva din cei care beneficiază de faptul că PSD nu legiferează pentru România, ci pentru PSD. Evident, nici unul din parlamentarii opoziţiei nu a beneficiat de astfel de derogări. Explicaţia dată de guvernanţi, potrivit căreia demnitarii derogaţi ar reprezenta interesele statului, anulează chiar ideea de democraţie pluripartită. Parlamentul îşi exercită controlul prin comisiile sale, executivul prin structurile pe care le are în subordine. Demnitarii aflaţi, mai mult sau mai puţin întâmplător, în poziţii de conducere din bănci sau audio-vizual nu reprezintă oficial statul român, ci doar interesele PSD (sau interesele lor personale, date fiind indemnizaţiile imense pe care le încasează lunar). Faptul că PSD are oameni plasaţi în aceste domenii esenţiale înseamnă, pur şi simplu, că PSD crede că statul e chiar el.

Derogările pe care pesediştii şi le-au acordat singuri ilustrează însă un fapt şi mai grav decât acela că PSD controlează încă băncile de stat şi audio-vizualul, anume că legea este batjocorită pe faţă. Dacă legea ar fi prevăzut categorii clare care să fie exceptate de la prevederile ei, spre exemplu cele de membrii în CA ale băncilor şi instituţiilor de mass-media, atunci situaţia ar fi fost clară şi normală, iar cei care erau în această poziţie nu mai aveau nevoie ca legea să fie suspendată în mod arbitrar pentru ei (ar fi fost, desigur, o situaţie clară şi normală doar din punctul de vedere al aplicării legii, nu şi al conţinutului ei).

Dacă legea ar fi prevăzut fără echivoc aceste excepţii, atunci aplicarea lor era firească, căci excepţiile statuate în acest fel devin ele însele "lege", adică devin universale şi obiective. Cei nemulţumiţi de existenţa excepţiilor ar fi trebuit atunci să-şi îndrepte nemulţumirea doar asupra celor care au făcut legea, nu şi asupra celor care o aplică. Aşa însă, legea, aşa cum este ea, e anulată de voinţa arbitrară a unor oameni care nu au acest drept, chiar dacă sunt în guvern. Pentru PSD, legea nu este o prevedere universală ce se aplică în mod egal tuturor, ci este o prevedere de la care el poate face excepţie. Toţi parlamentarii opoziţiei trebuie să se supună legii, dar parlamentarii PSD obţin derogări.

Guvernarea PSD se remarcă, înainte de orice, prin derizoriul în care aruncă legea. Guvernul este, în România de azi, primul care încalcă legea, prin ordonanţele de urgenţă care modifică legi organice, ceea ce e neconstituţional. Actul de justiţie a ajuns şi el la fel de derizoriu, prin imixtiunea brutală a executivului în justiţie. Regimul PSD este unul în care nimeni nu poate fi sigur de drepturile sale, şi în care cei aflaţi la putere nu au nici o obligaţie. Este un regim în care condiţia cetăţeanului simplu este una a umilinţei perpetue, căci el nu beneficiază de o protecţie reală a proprietăţii şi demnităţii sale, ci se află permanent la dispoziţia unor demnitari sau funcţionari mai mari sau mai mici. Demnitatea lui este în mâna celor care au puterea sau se află într-o anumită poziţie. Nici nu poate fi altfel, pentru că legea şi instituţiile democratice sunt singurele garanţii pe care el le-ar putea avea. În România, însă, aceste garanţii depind de capriciile guvernanţilor.

Datorită acestor influenţe ale PSD, şi nu ale "statului", asupra băncilor de stat, spolierea Bancorex-ului de către nomenclatura PSD se repetă din nou, chiar dacă, de ochii comisarilor europeni, de data asta se apelează la forme mai subtile: primarii PSD, spre exemplu, vor primi nu doar subvenţii guvernamentale preferenţiale, ci şi credite preferenţiale de la BCR. Revine în forţă şi obedienţa televiziunii de stat faţă de putere, obedienţă care a viciat profund primii ani ai tranziţiei; ca şi atunci, liderii PSD fac crize de isterie pentru că, din când în când, mai apar la televizor şi reprezentanţi ai altor partide.

Derogările incompatibililor PSD sunt o nouă pagină în epopeea neruşinării pe care partidul de guvernământ o scrie cu sârg. Derogările de la lege care constituie chiar principiul guvernării PSD sunt, automat, derogări de la normalitate. Ele nu reprezintă doar o meschină manieră de a mai acumula ceva putere nelegitimă, ci un atac la adresa tuturor celor care îşi doresc să trăiască într-o societate civilizată. Pentru că o societate civilizată este în primul rând guvernată de lege, şi doar apoi guvernată de un partid.